Sâmbătă, 31 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Maramureş au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Folosind aparatura radar din dotare, poliţiştii au acţionat pe DN 1C Cicârlău – Baia Mare – Satulung, DN 18B Copalnic, DN 18 Vişeu de Sus – Sighetu Marmaţiei, DJ 108A Buzeşti, atât pentru combaterea excesului de viteză cât şi pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
Urmare abaterilor constatate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoare totală a amenzilor a fost de 28.900 lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 9 permise de conducere, toate pentru viteză.




























