Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, aferent perioadei 01.04 – 30.06.2019 (trimestrul II/2019).
Ajutorul de stat se acordă în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr. 1727/ 2015, precum și cu formularistica necesară aplicării schemei de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv Hotărârea nr. 713/ 02.10.2019 și Ordinul MADR nr. 501/ 07.10.2019. Suma plătită este de 102.599.740 lei (reprezentând 52,67% din valoarea totală de 194.767.889 lei) pentru un număr de 17.703 beneficiari și o cantitate de motorină de 54.116.690,999 litri (din 102.730.950,503 litri). În județul Maramureș au fost plătiți 262 beneficiari cu suma de 409.748 lei ( reprezentând 52,67% din valoarea totală de 777.822 lei), pentru o cantitate de motorină de 216.118,206 litri (din 410.262,414 litri). Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru. Cantitățile de motorină pentru trimestrul II/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr. 501/ 07.10.2019, se regăsesc prezentate mai jos, după cum urmează: sectorul vegetal – 48.549.035,187 litri, cu o valoare a ajutorului de stat de 92.044.065 lei; sectorul zootehnic – 5.257.546,158 litri, cu valoarea ajutorului de stat în cuantum de 9.967.734,00; sector îmbunătățiri funciare – 310.109,654 litri motorină – 587.941 lei ajutorul de stat. Totalul cantității de motorină este de 54.116.690,999 litri, iar ajutorul de stat aferent ajunge la 102.599.740 lei.































