Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, a participat în 28 și 29 octombrie, la reuniunea Consiliilor Permanente ale Conferințelor episcopilor catolici din Ungaria și din România.
În acest an, întâlnirea s-a desfășurat în orașul istoric Esztergom, sediul Primatului Ungariei. Cu această ocazie, episcopii prezenți s-au informat asupra pregătirii și programului celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional care va avea loc la Budapesta în septembrie 2020 mai ales că mai multe grupuri din România se pregătesc să participe, inclusiv la Sfânta Liturghie de deschidere cu primirea Primei Sfinte Împărtășanii. Între temele discutate au mai figurat și tema misiunii și cea a îngrijirii credincioșilor minoritari în alte țări și alte chestiuni actuale. Întâlnirea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în Bazilica din Esztergom. La sfârșit, cei prezenți au recitat împreună rugăciunea oficială pentru Congresul Euharistic. Următoarea întâlnire va fi găzduită de Conferința Episcopilor din România în zilele de 26 și 27 octombrie 2020.