Au început înscrierile • MaraMedica 2020

0
654

Camera de Comerț și Industrie Maramureș organizează, în perioada 27-29 februarie 2020, la Centrul de Instruire și Marketing „Gheorghe Marcaș” din Baia Mare, Aleea Expoziției nr. 5, cea de-a XVII-a ediție a manifestării științifice și expoziționale în domeniul medical – MaraMedica.
Expoziția este specializată în aparate și instrumentar medical, echi­pamente și instrumentar stomatologic, diagnostic și terapie, echipamente și instrumentar chirurgical, echipamente și dotări pentru spitale, articole de unică folosință, medicină de recuperare, ortopedie, echipamente și instrumentar oftalmologic, medicamente, produse farmaceutice, farmacia verde.
Expozanții care doresc să participe la cea de-a XVII-a ediție se pot înscrie completând adeziunea contract publicată pe site-ul www.ccimm.ro.
Această manifestare este organizată în parteneriat cu:
• Colegiul Medicilor Dentiști Maramureș
• Colegiul Medicilor Maramureș
• Direcția de Sănătate Publică Maramureș
• Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare
• Societatea Județeană de Medicina Familiei Maramureș
• Ordinul Tehnicienilor Dentari din România
• Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Maramureș.
Expoziția se desfășoară pe două paliere: științific și expozițional.
La ediția din 2019, au participat 35 de firme din Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Maramureș, Timiș și municipiul București, care au prezentat noutăți din domeniul aparaturii și instrumentarului stomatologic, accesorii și consumabile pentru stomatologi, noutăți în implantologie, aparatură și instrumentar pentru cabinete medicale și spitale, aparatură specializată pentru cardiologie și imagistică, uniforme medicale, dispozitive medicale și tehnico-medicale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.