Ne rotim privirea prin ograda noastră politică și nu luăm seama că, în Europa, din care facem parte, se conturează proiecte mai puțin comentate de analiști. Mi-a atras atenția titlul Conferinței de Securitate anuală, încheiată recent la Munchen: „Declinul Vestului.” Mi-a adus aminte de fascinanta lucrare, „Declinul Occidentului” a lui Oswald Spengler. Multe din problemele care astăzi zguduie lumea au fost intuite de filozoful german acum un veac. Cu prilejul Conferinței, Emmanuel Macron, președintele Franței, și-a prezentat viziunea sa asupra viitorului Europei. Ce propune Macron? Vrea o Europă suverană, autonomă de Statele Unite și o schimbare importantă de atitudine față de Rusia, cu care Europa ar trebui să facă o nouă arhitectură de încredere și securitate pe continent.
Macron avertizează că Europa riscă să fie o victimă a competiției între America, China și Rusia. Într-un discurs de la Cracovia, în marea sală medievală a Universității Jagelone, pe ai cărei pereți se află portretele lui Copernic și Papei Ioan Paul al II-lea, președintele francez i-a îndemnat pe tinerii de față să creadă în proiectul politic al unei Europe suverane, care să reînvie trecutele vremi de glorie. A încheiat cu îndemnul Papei: „Nu vă fie frică!” Macron cerea polonezilor să-și tempereze atitudinea ostilă față de Moscova. În viziunea liderului de la Paris, dacă polonezii vor fi mai concilianți, s-ar afla garanții de securitate în absența unei prezențe americane pe continent.
Replicile nu au întârziat să apară. Figuri proeminente de intelectuali și celebri activiști pro-democrație polonezi au respins ferm propunerile lui Macron cu privire la Rusia. Sunt comentatori care și-au pus serios întrebarea: de ce își dorește Macron o înțelegere cu Moscova în materie de securitate? Deși vorbește despre importanța NATO, obiectivul francezului este decuplarea de Statele Unite, prin renunțarea, la un moment dat, la umbrela de securitate americană. Rolul ei preconizează să fie preluat de o viitoare armată europeană. Se vede cu ochiul liber, nu trebuie să fii mare lider, că proiectul unei Europe suverane, autonomă față de America, nu se poate realiza. În primul rând, din cauză că majoritatea țărilor din estul Uniunii Europene, de la Polonia, la Țările Baltice, până la România, văd Rusia ca pe o amenințare serioasă.
În ceea ce ne privește, nu am uitat declarațiile nediplomatice ale unor ruși. Când s-au întâlnit, oficial, conducători români și ruși în ultima vreme? Nu-mi aduc aminte. În schimb, Statele Unite sunt o forță credibilă de securitate și pentru noi. Chiar dacă președintele american și-a nuanțat poziția față de Europa. Dacă ar prinde contur, planul lui Macron ar destructura NATO, organizație care certifică legăturile transatlantice. Atitudinea colțuroasă a Franței față de Alianță vine de pe vremea lui de Gaulle. „Nimic nu mă face să cred în postulatul necesității existenței Alianței Atlantice”, afirma fostul peședinte Mitterand în 1980.
Așa arată tabloul dorințelor multor personalități franceze din spectrul politic. Prin eliminarea influenței americane din estul Uniunii Europene, deci și din România, s-ar netezi, în opinia lor, consolidarea Europei suverane, bineînțeles sub comanda Franței, rămasă după Brexit singura putere militară semnificativă de pe continent. În opinia analistului Al. Lăzărescu, bun cunoscător al fenomenelor politice franceze, Franța, împreună cu Rusia doresc un pol geopolitic de putere care să intre în competiție, de la egal la egal, cu China și Statele Unite. Este greu de crezut că polonezii, românii, balticii vor avea încredere în această asigurare de securitate venită pe filiera Parisului. O alianță, franco-rusă, mai greu de crezut, ar afecta serios economia acestor țări.
De ce acest plan, care tulbură apele Europei? Eu văd un reflex francez de supremație în Europa, fără a ține seama de consecințe pentru multe țări din Est. Dar argumentele lui Macron, dacă sunt, au o formă fluidă. El crede că America iubește libertatea, dar nu are aceeași părere despre egalitate, diversitate culturală și pluralism. China se deschide spre economia de piață, dar nu are aceleași idei despre libertate și egalitate precum francezii. În discursul de la Cracovia, a ocolit să spună cum stă Rusia cu asemenea concepte. Nici nu dezvoltă vreo idee despre țările din Estul Europei. Țări care consideră prezența Statelor Unite în Europa, pe lângă garanțiile de securitate, și un factor de contracarare a presiunilor venite de la Bruxelles, Paris sau Berlin.
Europa suverană, în concepția franceză, deocamdată nu convinge. Mai mult, este un orgoliu care ne pune pe gânduri. Nu am înțeles titlul Conferinței de securitate. De ce „Declinul Vestului?”





























