Lucrare semnată de o tânără din Baia Mare, pe afișul unui eveniment al Universității Harvard

0
1281

Lucrarea denumită „Curajul de a fi tu însuți”, semnată de Renata Mihaly, absolventă a Colegiului de Arte Baia Mare, în prezent studentă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, a fost selectată să apară pe afișul unui eveniment de amploare ce va avea loc în 3 aprilie la renumita Universitate Harvard din Boston, Statele Unite ale Americii. În acea zi, instituția de învățământ superior va găzdui a opta conferință anuală a romilor de la Harvard marcând, astfel, Ziua Internațională a Romilor, alături de speakeri și invitați de valoare.
Reporter: În ce context a fost aleasă lucrarea ta pentru acest afiș?
Renata MIHALY: Sunt onorată că lucrarea mea este pe afișul evenimentului la prestigioasa Universitate Harvard din Boston. A fost alegerea organizatorului evenimentului, Magda Matache, director de Programe și Studii Rome de la universitate, româncă de etnie romă, care face cinste comunității noastre peste ocean. Lucrarea a fost aleasă de pe pagina de Facebook a mamei mele. Am fost surprinsă când am aflat de propunerea venită din partea Magdei și onorată, în același timp. Magda caută să promoveze valorile rome, așa cum spune ea, din România, ceea ce mi se pare foarte extraordinar.
R.: Care e scopul evenimentului din 3 aprilie?
R.M.: Evenimentul va fi dedicat Zilei Internaționale a Romilor și va avea loc vineri, 3 aprilie, de la ora 9, la Centrul Harvard FXB pentru Sănătate și Drepturile Omului. Cu această ocazie, se va găzdui cea de a opta conferință anuală a romilor de la Harvard, „Intersectional Discrimination. The Roma case”, unde speakeri vor fi: Mary Bassett, Jackie Bhabha, Angela Kocze, Michelle Morse, Eugene Richardson, Marius Turda, Alexandra Oprea, Vera Kurtic, Lucie Fremlová, Anna Crowe, Nicoleta Bitu, Ethel Brooks (invitat) și Isabela Mihalache.
R.: Ce reprezintă lucrarea ta selectată pentru afiș?
R.M.: Lucrarea aleasă, denumită „Curajul de a fi tu însuți”, am realizat-o când eram elevă în clasa a XII-a la Colegiul de Arte Baia Mare, și reprezintă un portret interpretabil, de inspirație Pablo Picasso, care redă stări umane în diverse situații. Prin jocul de culori, lucrarea exprimă căldură, dorință, curajul de a exprima diversitate de sentimente și trăiri.
R.: Unde și ce studiezi în prezent? În ce alte proiecte mai ești implicată?
R.M.: Sunt studentă la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Modă și design vestimentar. Mă implic activ în activități ale proiectelor care vizează comunitatea romă și nu numai. De exemplu, în Cluj-Napoca, alături de alți studenți, particip la acțiuni ale proiectului ,”Intersect – altfel despre discriminare”, organizat de Centrul de Resurse Juridice, Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România, Asociația Mozaiq LGBT, ACTEDO – Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului. De asemenea, am luat parte la workshopul prin care s-a facilitat cunoașterea, acceptarea, cooperarea între diferite grupuri: roma, lgbtq, nevăzători, tineri, finanțat de programul „Profesional Fellows USA”, proiectul ,”Tineri fără prejudecăți” și diverse acțiuni ale asociației „Young Roma” Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.