În Maramureş, în 24 de ore – amenzi de peste 200.000 lei

0
78

Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul MAI au executat, în ultime 24 de ore, în sistem integrat, 105 misiuni în județul Maramureș.
Au fost angrenate 256 de efective, care s-au deplasat în unitățile administrativ-teritoriale și au verificat peste 3.600 persoane, cu privire la respectarea interdicției de izolare la domiciliu. S-au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale în valoare de 219.900 lei. Au fost depistate 177 de persoane care nu au respectat măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuin­ței/gospodăriei în conformitate cu prevederile Ordonanței Militar nr. 3/ 2020.
La nivelul județului sunt 3.600 persoane izolate la domiciliu, statistică ce include și membri familiei. În carantină sunt 585 persoane, sosite în țară din state cu zonă de risc roșie și care conform procedurilor operaționale au intrat în carantină instituționalizată.
Începând cu data de 31 martie, autoritățile administrației publice locale din județul Maramureş vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.