Boxe demolate de pe malul apei

0
171

Mai multe boxe improvizate din lemn, care aparțineau căvnicarilor, au fost demolate.
Anexele gospodărești erau construite în spatele blocurilor de locuințe, pe malul apei, însă arătau dezolant ținând și loc de ”cuib” pentru rozătoare. Administrația locală a ajuns într-un final la un consens cu locatarii blocurilor să le demoleze și să igienizeze zona. În schimb, primăria va construi în locul lor niște boxe moderne, pe care oamenii le vor putea folosi pentru aceleași scopuri: ”Curățenia, igiena și modernizarea orașului au fost și ră­mân pentru mine o prioritate. Împreună cu locatarii blocurilor de locuințe am reușit după mult timp să găsim o soluție rezonabilă pentru ambele părți privind demolarea construcțiilor existente în zona blocurilor de locuințe. Le mul­țumesc cetățenilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă și le promit că în viitor vom construi boxe moderne în respectivele locuri”, a declarat Vladimir Petruț, primarul din Cavnic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.