Sfânta Liturghie Arhierească de Duminica Sfântului Apostol Toma

0
38

Duminică, 26 aprilie 2020, de la ora 10,00, Duminica Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar și mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Adrian Morar, referent în cadrul sectorului social-filantropic și misionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, Arhid. Ionuț Todorca, secretar eparhial.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Arhid. Vlad Verdeș, inspector pentru catehizarea tineretului, Dic. Lucian Burnar de la secretariatul Episcopiei, teologul Onuț Păcurar, responsabilul magazinului bisericesc din cadrul Centrului Eparhial.

Cuvântul de învăţătură

După ce Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre Săptămâna Luminată şi praznicele din perioada acesteia, despre îndoiala Sfântului Apostol Toma, precum şi ale altor personaje biblice, despre prezenţa lui Iisus Hristos Cel Înviat din morţi în mijlocul lor, despre starea omenesască a Sfinţilor Apostoli, a prezentat ce trebuie să facem ca să trecem dincolo de viaţa duhovnicească, aşa cum a făcut marii mărturisitori ai credinţei:

„Dumnezeu ne îndeplineşte şi ne dăruieşte ceea ce este existenţial şi esenţial pentru mântuire şi ne învaţă să depăşim limitele dintre corporalitate, materialitate şi să trecem dincolo de viaţa duhovnicească, cum au făcut părinţii mari ai pustiei, marii mărturisitori ai credinţei. Ei au simţit prezenţa lui Hristos. Părintele Nicolae de la Rohia spunea că îl simte pe Hristos contemporan cu el. Mă simt contemporan cu Hristos. Nu mi se pare că a trăit acum 2000 de ani. Eu simt că sunt contemporan cu Hristos. Pentru că a citit bine Epistolele pauline, unde se spune că Hristos ieri, azi şi în veci este acelaşi. Le-a citit cu multă atenţie, ca pe o rugăciune, nu ca pe carte de literatură. Şi a citit cu toată convingerea Scriptura. De aceea s-a şi convertit la creştinisasm şi trăia în fiecare zi ca şi cum L-ar fi întâlnit pe Hristos în foişor. Aşa trăia Părintee Nicolae. Aşa trăia lumina Învierii lui Hristos şi Adevărul Învierii lui Hristos. Noi suntem chemaţi să depăşim linia care ne separă materia de cer. Pământul de Cer. Suntem alcătuiţi din pământ şi cer, noi, fiecare om. Din materie, din pământ şi suflet nemuritor. Dintr-o scânteie dumnezeiască. Numai că, după ce depăşim momentul Învierii şi al Săptămânii Luminate, iar o luăm pe cărările vieţii. Iar o luăm şi iar devenim mai mult materie decât duh, decât har, decât Lumină. Sfinţii lui Dumnezeu au fost Lumină. Au fost foc mistuitor, pentru că Duhul lui Dumnezeu a lucrat în viaţa şi în fiinţa lor, încât au devenit transparenţi lui Dumnezeu şi absenţi păcatelor, absenţi lumii. Deşi trăiau în lume, trăiau ca şi cum n-ar fi fost în lume. Învăţăm că Dumnezeu acceptă slăbiciunile noastre, dar în momentul în care ne-a dat argumentul suprem că a venit de la Tatăl şi că se întoarce din nou la Tatăl şi că se duce să ne pregătească nouă loc, şi ne-a dat argumentul că a Înviat şi S-a arătat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, mai multe arătări timp de 40 de zile, şi a acceptat ca să fie vertificat de Toma, şi a mâncat înaintea lor, şi ne-a arătat concret că este El, El Cel ce S-a Întrupat, El Cel ce a propovăduit, El Cel ce a Pătimit, Cel ce S-a Răstignit, Cel ce a murit şi a Înviat, în acel moment noi nu avem nicio scuză să spunem că nu credem, că ne îndoim. Ateii de astăzi folosesc argumentul acesta al îndoielii lui Toma spunând că şi Apostolii s-au îndoit. Şi Toma s-a îndoit şi că părintele copilului lunatec a zis cred Doamne, ajută necredinţei mele, folosesc cu vicleşug aceste argumente că s-au îndoit Apostolii. Da, pentru că aveau aceste îndoieli ale Apostolilor, pentru că Evangheliştii au fost cinstiţi, n-au fost vicleni, n-au cosmetizat, au scris realitatea evenimentelor. Au scris tot cu sinceritate, ca să ne fie nouă de folos. De aceea au scris, că s-au îndoit, dar după aceea au crezut şi s-au bucurat, n-au mai avut teamă, s-au umplut de putere, au lucrat pentru Hristos şi propovăduirea adevărului Învierii Lui în toată lumea: în Ierusalim, în Samaria şi până la marginile Pământului. Să ne fie pilda lui Toma şi adevărul pe care l-a mărturisit el şi pe care l-au mărturisit şi Apostolii în timpul vieţii că Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu Mântuitorul lumii, Lumină pentru viaţa noastră, putere de a sta în faţa tututor potrivnicilor noştri care tăgăduiesc Dumnezeirea lui Hristos, adevărul Întrupării, Pătimirii, Morţii şi Învierii Lui. Să ne fie această forţă unică a adevărului Învierii lui Hristos călăuzitoare în viaţă şi să ne construim proiectul vieţii noastre creştine pe temelia adevărului Învierii lui Hristos, să luminăm viaţa noastră cu Lumina Evangheliei lui Hristos, să ne încălzim inimile noastre de căldura şi să le aprindem de focul harului Dumnezeiesc în sfintele biserici, în Sfintele Taine, în Sfintele Liturghii şi împărtăşindu-ne, când Dumnezeu va rândui, cu Trupul şi Sângele Domnului pentru a primi viaţă din viaţa lui Hristos şi Înviere din Învierea Lui şi să mărturisim cu Toma, Domnul meu şi Dumnezeul şi Mântuitorul Meu”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.