Campania de strângere de fonduri “A iubi înseamnă a dărui”, a ajuns la final

0
44

Vreme de doi ani, Asociația Esperando a derulat campania de strângere de fonduri „A iubi înseamnă a dărui”. Primul aviz pentru această campanie s-a primit în martie 2018, ulterior depunându-se o solicitare de prelungire, pentru încă un an. Datorită restricțiilor impuse de pandemie, aceasta s-a finalizat în luna iunie a acestui an.
Pe toată durata campaniei, Asociația Esperando a avut amplasate urne de strângere de fonduri, în mai multe locații din Baia Mare. Locațiile au fost puse la dispoziția noastră de către oameni de bine, care au ales să se implice în acest fel în sprijinirea celor în nevoie, și cărora le mulțumim în mod deosebit.
Pe parcursul celui de-al doilea an de campanie, a fost colectată suma de 11.361,90 RON. În total, în cei doi ani de campanie s-a strâns suma de 26.819,68 RON. Aceasta a fost cea mai de succes campanie de strângere de fonduri a Asociației Esperando, din 2003 până în prezent.
Asociația Esperando mulțumește celor care au ales să doneze pentru a sprijini copiii, tinerii și adulții cu afecțiuni/dizabilități fizice, care beneficiază de serviciile Asociației Esperando. Sumele colectate au fost și vor fi utilizate pentru asigurarea celor necesare pentru derularea activității zilnice, din Centrul de Zi de Recuperare Esperando unde, persoanele cu nevoi speciale au parte de ședințe de kinetoterapie, psihoterapie, fizioterapie, educație adaptată și alte tipuri de terapii necesare recuperării lor, dar și pentru reamenajarea noului Centru de Recuperare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.