La Primăria Cupșeni, modificări cadastrale în documentele cetățenilor

0
193

Administrația locală a comunei Cupșeni vine în sprijinul cetățenilor care au de făcut mo­di­fi­cări/corecturi în documentațiile cadastrale. Astfel, începând de luni, la sediul primăriei va fi prezent un topograf care îi va ajuta pe localnicii care au inadvertențe în acte.
„Vă informăm că pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în vederea înregistrării în cadastrul general, reprezentantul firmei care execută lucrarea va fi prezent de luni, 6 iulie, începând cu ora 9 și până vineri, 10 iulie, în localitatea Cupșeni la sediul primăriei. Asta pentru a rezolva problemele privind modificări/corecturi la măsurătorile deja efectuate pentru terenurile de pe raza localității. Cei care dețin acte notariale sau acte de proprietate asupra terenurilor trebuie să le prezinte. Totodată, avem rugămintea ca persoanele interesate să prezinte și o copie de pe actele de identitate. Este vorba doar despre cei care nu le-au înmânat până acum topografilor”, a precizat Lucia Butcure, primarul comunei Cupșeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.