Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF a fost aprobată.
Conectarea se realizează pe categorii de contribuabili, începând cu 1 iulie 2020, cu respectarea următoarelor termene:
• contribuabilii mari – până în 30 septembrie 2020
• contribuabilii mici și mijlocii – până în 31 ianuarie 2021
• pentru casele instalate începând cu 1 februarie 2021 – la data instalării.
Prin excepție, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice (offline) au obligația completării și transmiterii declarației prevăzute în anexa la ordin, cu respectarea următoarelor termene:
• contribuabilii mari – până în 30 septembrie 2020
• contribuabilii mici și mijlocii – până în 31 ianuarie 2021
• pentru casele instalate începând cu 1 februarie 2021, în termen de două zile lucrătoare de la data instalării.
Operatorii economici offline vor comunica lunar datele fiscale înregistrate de aparatele de marcat electronice prin intermediul declarației informative A4200.































