Reforma din regiunea Cernăuți

0
54

Sunt extrem de preocupat de destinul românilor dinafara actualelor granițe ale țării noastre. Nu mă răfuiesc cu nimeni din motive politice, dar nu pot să nu reacționez la existența lor din prisma istoriei românești. Am scris două cărți despre Basarabia, românii din regiunea Cernăuți și despre maramureșenii din dreapta Tisei. Trei decenii de cunoaștere directă, plus averea memoriilor celor cinstiți cu realitatea istorică. Să intru în actualitate. Săptămâna trecută, Rada Supremă de la Kiev a adoptat reforma administrativ- teritorială. De cinci ani se discută despre descentralizare, democrație și fuga de birocrație. Se dorește un transfer al unor atribuții de la centru spre autoritatea locală, să dea acesteia mai multe pârghii pentru dezvoltare, atragere de investiții și absorbire de fonduri. Nu se spune de unde.
Când am fost, în urmă cu doi ani, dimpreună cu universitarul Gheorghe Mihai Bârlea, care reprezenta Consiliul Județean Maramureș, am aflat prin viu grai, de la intelectuali români din Cernăuți, despre consecințele acestei reforme. Ei doreau ca așezările românești comunale să fie organizate pe criterii etnice. Dar școlile mici vor fi desființate, pentru a putea elevii să circule în voie, cu autobuzele, spre o școală centrală. Școlile mici vor dispărea. O să fie mai bine, spune o doamnă din sistemul de învățământ ucrainean. Citesc comentarii actuale, pe care le pun în legătură cu constatările mele, și ale confratelui meu, în redacțiile românești din Cernăuți. Reforma începută în timpul președintelui Poroșenko s-a terminat în mandatul președintelui Zelenski, cu un rezultat îndoielnic pentru românii din regiunea Cernăuți. Regiunea Cernăuți a fost împărțită în trei macroraioane – Vijnița, Nistru și Cernăuți.
Macroraionul Cernăuți, cel mai mare dintre cele trei, include comunități românești, alături de alte localități ucrainene. În această configurație, românii vor reprezenta cam 24 la sută din populația raionului Cernăuți. Se putea și mai rău, observa un parlamentar român, care a făcut parte din echipa de observatori ai reformei administrativ-teritorială din Ucraina. Se consideră că s-a reușit menținerea românilor din zona Cernăuți, într-un macroraion și prin efortul diplomației românești. Cel puțin așa se spune. Rămâne neclară cum se va face împărțirea fondurilor, cum se va elimina birocrația. Un regres față de situația de până acum, când românii erau majoritari în 4 dintre cele 11 raioane din regiunea Cernăuți. Ucraina are dreptul suveran de a face o reformă de acest fel, dar trebuie să țină seama de acordurile bilaterale, și de Carta Europei, din care face parte.
România a avut o atitudine constructivă în relația cu Ucraina, chiar în contextul limitării, de către autoritățile de la Kiev, a drepturilor minorității românești de a învăța în limba maternă, prin adoptarea legii educației și a învățământului secundar. Despre care am scris la timpul potrivit, ca o îngăduință prea mare a Bucureștiului. Apoi, România nu a amenințat Kievul cu blocarea intrării în NATO, cum au făcut Ungaria și Bulgaria. România a susținut integritatea Ucrainei. Cum a fost în cazul alipirii Crimeei. Din păcate, Ucraina nu a ținut seama de aceste gesturi diplomatice, dar nici de recomandările Comisiei de la Veneția privind legea educației. Și acum este pe cale să se aplice, pentru școlile din sudul Basarabiei, regiunea Odesa, ideea că învață în „limba moldovenească” și nu în limba română. Cum este adevărat.
Prin această reformă, comunitatea românească nu este majoritară, din punct de vedere etnic, în niciunul din raioanele cu populație românească. Se prevede o asimilare forțată. Ungaria și Bulgaria au făcut presiuni pentru ca minoritățile lor să nu fie divizate, pentru a fi mai aproape de statul-mamă. În Transcarpatia, raionul Beregovo, maghiarii sunt laolaltă din punct de vedere administrativ. Românii din nordul Maramureșului au fost cooptați în noul macroraion Teceu. Fostul guvernator al Transcarpatiei, Ghenadi Moskali, a spus că, în noile condiții administrative,Transcarpatia va dispărea. Cam acesta este efectul reformei din Ucraina asupra comunităților românești din țara vecină. Reformă adoptată zilele trecute de Rada Supremă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.