Din 1 septembrie, un nou sezon al webinarelor MERITO

0
326

Comunitatea MERITO Maramureș – parte din Proiectul MERITO – dă startul unei noi serii de webinare, sezonul 2, pe tema platformelor și practicilor interactive cu elevii, în mediul online.
În primul webinar din această serie, participanții vor începe călătoria digitală de învățare colaborativă, cu sesiuni de prezentare și exemplificare de practici, metode, instrumente interactive online, centrate pe conceptele de învățare mixtă și învățare inversată, pentru lucrul cu elevii, lecții și adaptări din ultima perioadă, cât și împărtășiri din comunitate, de la profesori la profesori, cu următoarea structură: Măriuca Talpeș, inițiatoarea proiectului MERITO – considerații generale pe concepte; Tatiana Cauni, profesoară de Limba și Literatura Română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – despre conceptele menționate, în sala de curs. Webinarul se va desfășura mâine, marți, 1 septembrie, începând cu ora 15 (link-ul de ZOOM va fi transmis prin e-mail participanților înscriși), fiind organizat de către Tatiana Cauni, profesoară la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare și liderul comuni­tă­ții locale MERITO, sub umbrela Proiectul Merito, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Maramureș și va fi moderat de către Alina Burlacu, managerul comunității și Summitului Romanian Business Leaders. Webinarul este disponibil gratuit profesorilor, cu participare directă pe ZOOM, în limita celor 500 de locuri disponibile („primul venit, primul servit”), exclusiv prin înscriere online pe: https://forms.gle/L8FJ6m34GhhPndnc7. De asemenea, evenimentul va fi transmis în direct și pe Facebook, aici: www.facebook.com/proiectulmerito. Proiectul MERITO este o cauză de transformare a meseriei de profesor, cu și prin intermediul profesorilor valoroși, ce duc educația de calitate pentru fiecare copil, în fiecare clasă – un proiect al Fundației Romanian Business Leaders (www.rbls.ro).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.