Sfințire și Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Ciocotiș, Protopopiatul Lăpuș

0
25

Flancat de colinele Șetrii lui Pintea și ale Runcului, pe malul stâng al râului Bloaja, se află satul Ciocotiș. Așezare străveche, parte a unui voievodat cerneștean, Ciocotișul este atestat documentar pentru prima dată în anul 1566, când se afla sub conducerea judelui Ștefan Cozma. După consemnări, satul avea pe atunci doar cincisprezece case și doi cunoscători de carte. Una din îndeletnicirile străvechi ale harnicilor ciocotișeni pare să fi fost viticultura, căci, după unii lingviști, numele localității ar veni de la slavonescul/sârbescul „čokot”, care înseamnă „butuc de viță”.

Încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, credincioșii ortodocși de aici, majoritari – căci satul era sat de iobagi români, după vitregiile vremii – au avut o biserică a lor, de lemn. La sfârșitul secolului al XIX-lea, bisericuța a fost mutată în vatra satului Stoiceni – localitate vecină, peste dealuri – , în Ciocotiș înălțându-se o nouă biserică, de piatră, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. De-a lungul timpului, prin jertfelnicia credincioșilor, biserica a cunoscut numeroase înzestrări și înnoiri. Realizarea integrală a picturii interioare și renovarea exterioară a lăcașului de cult, în timpul vrednicului preot Gheorghe Roman, au fost încununate de Slujba de târnosire a bisericii, în anul 2014, de către Preasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, biserica fiind înnobilată și cu un al doilea hram, „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Urmașul întru păstorire al părintelui Roman, tânărul, dar la fel de vrednicul preot Augustin Gavril Tuns, a continuat opera de înzestrare și înfrumusețare a bisericii. Astfel că în 27 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a întors pe valea Izvoarelor, pe colinele Pintii, pentru a învesti, prin prezența deplinătății harice, noile lucrări. Părintele episcop Iustin a sfințit noile icoane montate în iconostasul bisericii – realizări remarcabile ale pictorului Liviu Bob, frumosul lumânărar zidit în curtea lăcașului de cult, precum și monumentala poartă de lemn – operă a meșterilor populari Sabin Bumb și Ioan Mihalca – , care încununează, tradițional, trainica împrejmuire, de fier și piatră, a incintei sacre.

În continuare, în spațiosul pridvor al bisericii, a fost oficiată Sfânta Liturghie, Preasfinției Sale și părintelui paroh alăturându-li-se, în sobor, Pr. dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mihai Gheduțiu, secretarul Protopopiatului Lăpuș, Protos. Ioil Nicoară, starețul Mănăstirii Dealu Mare, Protos. Varlaam China, de la Mănăstirea Rohia, Pr. Claudiu Tuns, fratele părintelui paroh, de la Parohia Coroieni, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial, Arhid. dr. Nifon Motogna, administrator al Catedralei „Sfânta Treime” din Baia Mare, alți vrednici slujitori ai Sfintelor Altare. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Iustin a înălțat o rugăciune solemnă pentru toți studenții din țara noastră, cu ocazia începerii noului an universitar. Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu, a dat liturgicele răspunsuri, iar tânăra interpretă Iulia Ioana Vlad a încântat și ea audiența cu două minunate pricesne.

Introducându-i pe credincioși în atmosfera pericopei evanghelice din Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin a conturat cadrul geografic, cultural și duhovnicesc al minunii petrecute la țărmul Mării Galileii – o pescuire minunată pe o mare binecuvântată. Fiind întâmpinat cu suspiciune și ostilitate în Nazaret, locul copilăriei Sale – căci nu este prooroc bine primit în patria sa -, Mântuitorul nu S-a mai întors niciodată acolo. S-a stabilit în Capernaum, pe țărmul Mării Galileii, localitate care a devenit patria Sa. „Acolo au avut loc cele mai multe minuni și acolo a rostit cele mai multe cuvântări. Însăși Predica de pe Munte – care este o adevărată cartă a Creștinătății – a fost rostită pe acele meleaguri. Capernaumul I-a fost cetate, marea I-a fost liniștea și odihna, iar muntele I-a fost înălțarea, convorbirea cu Dumnezeu. Între aceste trei repere Și-a desfășurat Mântuitorul activitatea”. Iar oamenii Îl urmau peste tot. Pentru că aveau foame și sete de Dumnezeu. „Îi ascultau cuvântul simțind că le transmite ceva unic, din altă lume. Pentru că era Dumnezeu întrupat, Dumnezeu-Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.” Un Dumnezeu care empatiza cu oamenii; le alina suferințele, îi vindeca, îi hrănea – câteodată (în mod minunat) trupește; dar întotdeauna sufletește – și le vorbea cu putere.

Acesta este și contextul Evangheliei de azi. În micul golf cu ape liniștite, Mântuitorul S-a urcat în barca fiilor lui Iona, un pescar sărac din Galileea. La țărm, mulțimea aștepta minunatele cuvinte, dar El a ales să le vorbească printr-o minune de dincolo de cuvânt. Le-a spus fraților pescari să arunce mrejele. Ne-am putea imagina expresia de zadarnică trudă de pe fața lui Simon… Era pescar vechi. știa că în acel ceas și în acel loc niciun pescar nu ar fi putut prinde pește. Și totuși, le aruncă. Și nu le mai poate scoate de mulțimea peștilor. Îi vin în ajutor alți doi frați, Iacov și Ioan, fiii unui pescar la fel de sărac, Zevedeu.

„Doamne, sunt un om păcătos…” Cuvinte de pescar priceput, care începe să priceapă minunea. „Spune aceste cuvinte pentru că el se îndoise de faptul că Îl are în față pe Cel care face imposibilul posibil; căci Dumnezeu face imposibilul posibil.” Iar fragmentul scripturistic se încheie cu, poate, atunci neînțelesele, dar liniștitoarele cuvinte ale Mântuitorului: „Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni”. Acesta este mandatul pe care Hristos îl va încredința primilor Săi Ucenici, celorlați Apostoli și tuturor urmașilor lor, până la sfârșitul istoriei, spre mântuirea lumii.

Ce reținem din toate acestea? Că „omul, fără ajutorul lui Dumnezeu, poate realiza prea puține. Dar, împreună cu Dumnezeu, poate realiza totul; tot ce-și propune bun, frumos și de folos”. Dumnezeu ne spune doar atât: „Dă-Mi Mie puțin din timpul tău. Dă-mi Mie puțin din prisosul tău. Dă-mi Mie puțin din viața și inima ta. Și Eu îți voi da însutit și înmiit. Iisus a împrumutat luntrea lui Simon pentru puține clipe, și i-a dat o bogăție pe care nu i-ar fi adus-o munca grea a unor luni întregi.” I-a dat mulțime de pești și de minuni. Mai reținem că, în fața puterii dumnezeiești, omul trebuie să îşi recunoască neputința, limitele, erorile. Să fim cu frică de Dumnezeu și rușine de oameni. „Asta s-a pierdut. S-a pierdut bunul simț țărănesc. Și ce înseamnă bunul simț țărănesc? Să ai frică de Dumnezeu, rușine de oameni și simțul măsurii. Unde este bunul simț țărănesc în vremurile pe care le trăim? Nu mai este…” Oamenii mari s-au născut la sat; dar așa-zișii „oameni mari” de azi au uitat de unde au plecat, au uitat de oameni și de ce înseamnă să fii om. Mântuitorul a făcut din pescari Apostoli. I-a ales pentru că erau curați cu inima. Și fiind curați cu inima, urmându-l pe Dumnezeu, imposibilul a devenit posibil.

Cu fiecare dintre noi, cu fiecare om – fie el și „dintr-un sat uitat de lume”, vorba cântecului -, imposibilul poate deveni posibil. Precum la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, atunci când se naște un prunc lumea se întreabă: „Oare ce va fi copilul acesta?” Și nu putem desluși taina până când nu vedem minunea lui Dumnezeu în cei ce-L iubesc pe El…

Pentru jertfelnica lucrare pastorală și administrativă, părintele paroh Augustin Tuns a fost ridicat la rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roșu. Diplome de vrednicie au fost acordate fostului paroh, Pr. Gheorghe Roman, epitropului Sandu Ionce și Consiliului Parohial, domnului Vasile Giurgiu, primarul comunei Cernești, domnului viceprimar Ionel Gherghel, domnului pictor Liviu Bob și meșterilor populari Sabin Bumb și Ioan Mihalca. Într-un emoționant cuvânt de mulțumire, părintele Tuns și-a exprimat întreaga recunoștință pentru ajutorul spiritual și material pe care Preasfințitul Părinte Iustin l-a oferit, alături de alți ctitori, parohiei Ciocotiș. Ca semn al acestei recunoștințe, în numele tuturor credincioșilor, părintele paroh i-a dăruit Preasfinției Sale o frumoasă bederniță, cu o broderie deosebită, purtând chipul Sfintei Cuvioase Paraschiva. La final, au fost binecuvântate și lucrările de înnoire efectuate la casa parohială.

Din negurile dimineții, prin norii cuminți, razele Soarelui au răzbit, spre amiază, îngemănând lumina din sufletele credincioșilor, în această zi minunată.

B. Roatiş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.