Arhive Lunare: octombrie 2020

Timp de trei zile, în perioada 2-4 octombrie, la Târgu Jiu, Federația Română de Orientare în parteneriat cu Palatul Copiilor Târgu Jiu au organizat 3 etape de Campionat Național la orientare în alergare. Competițiile au reușit să adune la start circa 150 de competitori de...

• CS Minaur Baia Mare- CSM Reșița 27-24 (10-12) • Minaur se află la al doilea turneu de sală, ce se desfășoară tot la Sfântu Gheorghe, unde a deplasat doar 13 jucători. Cu un lot decimat de Covid-19 (Căbuț, Kotrc, Nagy, Cristescu, Buzle, Dobra și...

Boala apare când nu te aștepți. De cele mai multe ori te ia pe nepregătite. Fiindcă nimeni nu vrea să sufere. Un diagnostic grav, apărut într-o relativă stare bună de sănătate, schimbă de multe ori sistemul de valori și priorități atât ale bolnavului, cât...

Cadrele didactice din județ care, în anul școlar următor, doresc să se înscrie la examenul de acordare a gradului didactic II, sesiunea 2023, sau la examenul de acordare a gradului didactic I, seria 2022-2024, trebuie să solicite, până în 16 octombrie, efectuarea primei inspecții...

Anul acesta se împlinesc trei decenii de la primele alegeri libere, ocazie de a face un bilanț al evenimentului, care a marcat începutul democrației. Reușita sau eșecul, de fiecare dată, au fost condiționate de poziționarea aleșilor (autorităților) și alegătorilor (electoratul) față de alegeri. Principiul...

Într-o eră digitalizată în care copiii sunt mai atrași de tehnologie decât de cărți, doi tineri antreprenori din Baia Mare au venit cu o idee ce poate stârni curiozitatea celor mici: cărți personalizate în care, evident, personajele principale sunt chiar ei, copiii. • o librărie...

O ușoară scădere se înregistrează la nivelul județului Maramureș în privința beneficiarilor de venit minim garantat. În ciuda problemelor sociale cauzate de pandemie, sărăcia nu pare să fi crescut în județul nostru, cel puțin așa reiese din datele statistice. Oficialii Agenției de Plăți și...

Din drag de ARMONIA au ieșit de sub tipar două cărți: Meridianele ARMONIEI (I), apărută în anul 2011, și desemnată Cartea anului, la secțiunea publicistică, și Meridianele ARMONIEI (II), apărută în 2017. Sunt multe sute de pagini, care adună gânduri, trăiri, emoții și sentimente...

La Centrul Universitar Nord din Baia Mare, în primul semestru al acestui an universitar, cuantumul bursei de performanță este de 900 lei, în vreme ce bursa de merit este de 700 lei. Studenții care vor beneficia de bursă socială vor primi lunar 600 de...

În comuna Șișești, în următorii ani, se vor moderniza, cu finanțare prin programul guvernamental PNDL 2 și bugetul local, mai multe străzi în toate satele comunei. Reabilitarea acestor drumuri este finanțată prin proiectul „Modernizare infrastructură drumuri în comuna Șișești”. Prin această investiție se vor asfalta...

La Centrul Universitar Nord din Baia Mare, dosarele pentru bursa socială se depun până în data de 19 octombrie. Actele vor face referire la lunile: iunie, iulie și august 2020. Venitul net/ membru familie trebuie să fie de 1.346 lei.

Și în acest an, cursurile Asociației cultural-educative „Tradiții Lăpușene”, condusă de prof. Viorica Costenar, se vor desfășura la Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș”. Tinerii membri, băieți și fete, vor putea să-și însușească cunoștințe teoretice și practice despre muzică și dansuri populare românești, instrumente muzicale,...

Asociația Merci Charity Boutique a primit înscrieri de la 37 de spitale din județe din țară printre care și Maramureș, pentru a trimite combinezoane de protecție, produse în București de 4 ateliere de croitorie. 24 din cele 37 de spitale înscrise tratează pacienți infectați cu...

La centrele locale și județean ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se depun cereri, până în 23 octombrie 2020, pentru ajutorul financiar dat de stat prin Măsura 21, numit „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați...

Administrația locală Moisei îi anunță pe fermierii din comună, care au un anumit număr (minim) de animale, că pot primi un sprijin financiar temporar dacă solicită acest lucru la APIA: „Referitor la măsura 21 – privind spri­jinul alocat fermierilor activi la APIA – Sprijin...

O serie de lucrări de punere în siguranță a unei porțiuni de teren din curtea școlii „Lucian Blaga” Fărcașa s-au executat zilele trecute. Acestea se impuneau din cauză că acel teren era instabil de ceva vreme. „La intrarea în incinta școlii «Lucian Blaga» Fărcașa, în...

Luni, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorilor, Federația Sindicatelor Libere din Învă­țământ (FSLI) a adresat un apel public Guvernului României prin care a solicitat asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru funcționarea școlii în mediul online, dar și pentru a găsi soluții la problemele cu...

Casa Județeană de Pensii Maramureș face cunoscut faptul că, în conformitate cu OUG 163/24.09.2020, persoanele care nu au calitatea de pensionar își pot completa stagiul de cotizare pentru o perioadă de 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare. Perioadele de timp pentru care...

Cele două clădiri vechi, care găzduiesc școala din satul Lucăcești, aparținător comunei Mireșu Mare, nu se vor mai reabilita. Asta deoarece nu este rentabil. În schimb, primăria dorește să construiască o școală nouă. De asemenea, și căminele culturale sunt în atenția administrației locale. „Căminul cultural...

Traversăm un an extrem de încins. Pe lângă năpasta pandemică, în multe țări s-a împlinit sorocul mandatelor, așa că se desfășoară alegeri. Alegeri de toate felurile, pentru a respecta condiția democrației. În sfera aprinsă de interes este campania electorală din România, dar și cea...

Marţi, 6 octombrie, conferinţa preoţească de toamnă din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului s-a desfăşurat în municipiul Satu Mare, iar din cauza ploii, în interiorul bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, fiind cea mai spaţioasă, pentru a se putea respecta regulile de distanţare. Şi...

Fermierii din Comuna Bârsana care au solicitat subvenție APIA, însă nu și-au finalizat dosarul mai au termen doar câteva zile, până la sfârșitul acestei săptămâni, să o facă. În caz contrar, ei riscă să nu intre la plată pentru anul în curs. Ei sunt așteptați...

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, în sistem online, după suspiciunea unui caz de pestă porcină africană la un porc domestic provenit dintr-o gospodărie în localitatea Săpânța. Până la confirmarea virusului de către laboratorul de specialitate din București, exploatația a...

În perioada 6 - 7 octombrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul" Maramureș se desfășoară o serie de activități de pregătire teoretică și practică comună corespondente Calendarului de implementare al proiectului ,,Creșterea capacității de cooperare transfrontalieră”. Proiectul are o valoare totală de 111.111...

• Pompierii militari din Șomcuta Mare au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în Vălenii Șomcutei, în urma căruia a ars o anexă gospodărească din lemn și diverse produse alimentare. • Pompierii sigheteni au intervenit pentru înlăturarea unor arbori căzuți pe carosabil, între localită­țile Sarasău...

Luni seara, în jurul orei 20, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi de către o femeie, de 33 de ani, din Remetea Chioarului, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării. La faţa locului, poliţiştii împreună cu ofiţerul de serviciu patruped „Vis’’ au identificat...

Luni seara, la ora 19:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Cicârlău și Bușag, a avut loc un accident rutier cu victime. Din cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din Ulmeni, în timp...

Luni, 5 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un participant la trafic, cu privire la faptul că a observat un autoturism care circula haotic. La volanul acestuia, poliţiştii au identificat un bărbat, de 60 de ani, din Ardusat, care emana halenă alcoolică. Testat cu...

Pentru lotul din care face parte și județul Maramureș (4, Regiunea Nord-Vest), nici cea de a doua licitație pentru tabletele destinate elevilor nu a reușit, procedurile urmând a fi reluate. Prima licitație a fost finalizată înaintea începerii anului școlar, însă doar pentru trei loturi. Procedura...

Edilul orașului Cavnic a anunțat că nici nu a fost bine reales în funcția de primar și deja unii se gândesc să-l suspende. „Dragi căvnicari. Nu a trecut bine o săptămână de când s-au terminat alegerile locale, iar cei de la PMP au și început...