🕮 Lecții de învățat 🕮 Responsabilitate pentru clima globală

0
101

Încălzirea globală își arată tot mai frecvent efectele asupra mediului și vieții omului. Dacă efectul de seră nu va fi stopat, sau măcar diminuat, repercusiunile asupra vieții și naturii vor fi din ce în ce mai nocive. Vorbim aici despre protejarea pădurilor, dar vedem dezastrul produs de despăduriri; despre emisiile de bioxid de carbon, despre exploatarea irațională și poluarea apelor, fie că vorbim despre ape curgătoare sau mări și oceane.
Evenimentele climatice extreme, valurile de căldură, în alternanță cu scăderi bruște de temperatură, perioadele de secetă și de inundații sunt tot mai frecvente și mai intense, cu impact asupra sănătății și cu consecințe dăunătoare asupra economiei. Iar politicile și eforturile de reducere a acestora sunt aproape inexistente. Lipsesc strategiile și acțiunile de adaptare la impacturile schimbărilor climatice, iar țările mai puțin dezvoltate, printre care se numără și România, sunt printre cele mai vulnerabile, având cea mai redusă capacitate financiară și tehnică de adaptare.
Parlamentul European afirmă că țările UE ar trebui să își dubleze cel puțin contribuțiile la Fondul verde pentru climă, la nivel internațional. Statele membre ale UE sunt cei mai mari furnizori de finanțare publică a combaterii schimbărilor climatice, iar bugetul UE ar trebui să respecte pe deplin angajamentele internaționale ale Uniunii. În plină campanie electorală, la noi se vorbește puțin și se face și mai puțin în această privință.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.