Arhive Zilnice: 14 decembrie 2020

„Am reușit să finalizăm, cu finanțare de la bugetul local, iluminatul public pe strada Industriilor. Anul viitor, când vremea ne va permite, vom demara lucrările de modernizare a străzii din fonduri europene. Iluminatul public stradal este o necesitate prioritară, pentru că lipsa luminii pe...

Președintele Bursei de Valori București, Radu Hanga, a transmis că anul curent a fost unul extraordinar pentru piața de capital, cu evoluții foarte bune din punct de vedere al lichidității, de aproape 3 miliarde euro valoare tranzacții. Un alt element foarte important îl reprezintă relația...

O nouă premieră medicală a fost înregistrată de medicii de pe Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în cazul unul pacient de numai 5 ani. Doctorii au rezolvat alte două cazuri extrem de grave, însă după aplicarea...

Gospodarii sacrifică porcii crescuți în coteț, au fost hrăniți cu porumb boabe, cartofi fierți, dovleci, sfeclă, lături, iarbă, deci carnea are cel mai bun gust posibil. Prețul în viu este de 11-12 lei/kg, în urcare cu 1 leu față de anul trecut. În piețele țărănești,...

Sâmbătă, în jurul orei 16, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe B-dul București. La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 36 de ani, din Ardusat, în timp ce conducea un autoturism, a surprins și accidentat doi...

Lucrările la lacul de acumulare de la pârtia de schi din Borșa sunt la final. Acesta va asigura apa necesară tunurilor de zăpadă ce vor suplimenta stratul de zăpadă de pe pârtie, în caz de nevoie. Situat la peste 1.000 de metri altitudine, lacul...