🕮 Lecții de învățat 🕮 Hai să dăm mână cu mână!

0
110

24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 2021. Evenimentele care marchează momente definitorii din istoria unui popor sunt asociate cu numele unor oameni deosebiți, pe care istoria îi consacră între paginile sale. Printre aceștia se numără și Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a unit Principatele Române. 24 Ianuarie 1859 a fost primul pas pentru înfăptuirea statului naţional unitar român, la 1 decembrie 1918. Domnul Cuza este unul dintre cei mai apreciați lideri din istoria românilor, ales ca domnitor în ambele țări românești, fiind preferat pentru domnie atât de liberali, cât și de conservatori, domnia sa fiind recunoscută și de către Marile Puteri.
Deși scurtă, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost perioada optimă în care România s-a dezvoltat. A fost recunoscută Unirea deplină; s-a creat primul Parlament unic al României; s-a constituit primul guvern unitar; au avut loc numeroase reforme: adoptarea primei Constituții româ­nești, secularizarea averilor mănăstirești, reforma electorală, reforma învățământului etc.
Până la momentul Unirii, dincolo de etnie și limbă, s-a spus că Moldova și Muntenia sunt două lumi total diferite, care trăiesc separat, au tradiții diferite și teritorii diferite. Istoria infirmă. Au trecut de atunci 162 de ani. Cu suișuri și coborâșuri. Dacă ne raportăm la ziua de astăzi, putem spune că politicienii de astăzi sunt departe de vizionarismul și patriotismul marilor bărbați ai spațiului românesc. Hai să dăm mână cu mână! Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.