Fiica Basarabiei

0
73

Moartea neașteptată a scriitorului, jurnalistului, omului politic, și nu în ultimul rând a patriotului, Nicolae Dabija, pe lângă durerea prietenilor a lăsat și fireasca nedumerire: cine-i va urma? Ca să răspund la această întrebare, mă întorc în vara anului 2004, când, la Conferința scriitorilor români de la Neptun, Nicolae era însoțit și de o adolescentă, fiica lui, Doina. Nu-mi aduc aminte ce povești mi-a spus tânăra basarabeancă, pe malul mării, dar nu am uitat-o. Am mai întâlnit-o și la Chișinău. Consecvent, în ultimii ani, am citit articolele Doinei Dabija în celebra revistă „Literatura și Arta,” de la Chișinău. Sunt în josul primei pagini, în dreaptă cumpănă cu editorialele tatălui său. Asta până mai ieri. Doina Dabija întrupează spiritul liric, dar și comentariile asupra realității durute. A abordat și proza, cu reușite recunoscute de critica de pe cele două maluri ale Prutului.
Acum, cu dispariția ilustrului părinte, mi-am focalizat atenția spre această fiică a Basarabiei, cu certe calități artistice și patriotice. În căutare de repere sigure, mi s-a dat să primesc recent, din partea Editurii Tipo Moldova, cartea Doinei Dabija, „La firul ierbii” (2021), o carte care are în obiectiv destinul țării românești de dincolo de Prut. Da, un noroc profesional să pot vorbi, cu siguranță, despre urmași. Academicianul Cimpoi ne convinge prin comentariul la adresa cărții: „Impresia fundamentală, pe care ne-o lasă această lucrare de giuvaergiu, este că este bine șlefuită, cu secvențe bine potrivite, concise ca expresie, ilustrând spusa lui Cehov, conform căreia concizia este sora talentului.”
Doina Dabija descoperă suflete, tipologii, evenimente, moravuri, purtări omenești, miș­carea ideilor în lumea de astăzi, soarta satului tradițional, destinul basarabenilor deportați în Siberia, exilați în propria țară. Scrie despre stâlcirea limbii române în era tehnologiei, despre ură și iubire, speranță și ruina unei societăți lipsite de tineri. Se folosește cu inteligență de sintagma părintelui ei, al treilea ochi, pentru a pătrunde în miezul lucrurilor. Cel de-al treilea ochi este ochiul inimii, care poate fi reactivat prin rugăciune și o viață creștină. Însă acest ochi nevăzut este și unicul care lucrează cu depărtarea și devine acel ochi ascuns cu care văd sfinții. Pentru provocarea ochiului al treilea, trebuie să lucrăm mult, poate toată viața, crede Doina Dabija.
Sentimentul patriotic este acut relevat. Se simte obosită într-o țară obosită. O țară săracă de vise și cu inima sfâșiată, unde s-au prăbușit toate amintirile. O țară care nici nu știe ce o doare. Se simte învinsă într-o țară care se lasă învinsă. Oameni de-ai ei au plecat să moară în alte țări. Acestea, și multe altele asemenea constatări tulburătoare, sunt simțite și scrise de o fiică a Basarabiei. Cu toată tristețea ta neînchipuită, dragă Doina, mă simt mântuit că în urma tatălui tău nu au rămas semne de întrebare. Ci o certitudine cu numele Dabija. Care pleacă urechea și sufletul la una dintre marile mutații ale acestui timp: plecarea omului departe de țară. Într-un prozopoem evocă plecarea mamei într-o țară de care nu auzise, apoi a plecat și tata să o ajute pe ea, copila a fost lăsată să aibă grijă de casă, de păsări și de bunica. Părinții au plecat și nu s-au mai întors.
Ce căutau? Bani fără suflet. Cumplite destine basarabene! Textele Doinei au o cheie morală. Are și texte tăioase, ferme întru apărarea Limbii Române. Care este o rugăciune, care nu mai trebuie întreruptă. Este și o voce neiertătoare față de cei care sfidează spiritul românesc în Basarabia. Abordează probleme spinoase, dorește a pansa rănile societății, lansând îndemnuri etice în care să rodească frumosul și bunătatea. Doina Dabija face parte din verigile unor generații devotate țării și valorilor românești, în care lucește figura arhimandritului Serafim Dabija. Unul dintre marii duhovnici ai Basarabiei. Care a slujit ca preot în sate românești din Maramureșul din dreapta Tisei.
Pentru Doina, „Literatura și Arta” este o revistă care face istorie. Da, poetul, prozatorul, publicistul, academicianul Nicolae Dabija are un urmaș de toată isprava. Surceaua nu sare departe de tăietor. În lunga lui călătorie, Nicolae duce cu el mândria și mulțumirea că o fiică a Basarabiei, cu numele lui, poartă rugăciunile neamului românesc de a fi laolaltă. Zice Doina: „Noi, cei de astăzi, să fim liberi, să ne visăm Țara fără de frontiere, trase pe la mijlocul ei.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.