De văzut, trebuie să le vezi măcar o dată în viaţă. Cheile Babei sunt una dintre cele mai monumentale intrări naturale în Maramureş. Din păcate, nu li se dă prea mare importanţă. Recent, drumul interjudeţean de pe acea rută a fost reabilitat, modernizat, din Târgu Lăpuş până la ieşirea din judeţ. Da, e impresionant, la acest moment este de departe cel mai bun drum al Maramureşului!! Sigur, cu nelipsitele probleme… romii din Ponorâta au început să fure plăcuţele de semnalizare de pe parapeţii metalici, spun autorităţile locale, vestea bună deocamdată e că nu le-a venit ideea să ia parapeţii cu totul…
Ce avem de văzut în Cheile Babei? Sunt o arie protejată de interes naţional, o rezervaţie naturală geologică. Aria protejată a luat fiinţă în 1977 şi reprezintă un sector de chei în calcare. Din păcate, în urma lucrărilor de reabilitare a drumlui, s-au făcut şi lucrări de punere în siguranţă. Vă reamintim, primăvara, la dezgheţ, an de an aveau loc căderi de pietre şi se bloca drumul, până la intervenţia drumarilor. E bine că s-a făcut. Dar executanţii n-au avut nici urmă de fineţe, de eleganţă pentru natură, tot ce au făcut e ţipător: stânca de deasupra legendarului izvor e îmbrăcată în plasă, de sus până jos. Râpa de alături are gard de plasă cu stâlpi de ţeavă, iar mai jos, alunecarea a scos la iveală cabluri electrice… Căţărătorii care au montat plasa amintită şi-au făcut „mâna” şi mai încolo, pe stânci, în defileu, unde nu era cazul, şi au scris cu vopsea COVID, ba şi greşit. COVDI.
Ce rămane de văzut? În primul rând, izvorul P…da Babii. Care n-a beneficiat de nici un fel de punere în valoare, ba dimpotrivă. Apoi, defileul monumental. Pe dreapta, în locul cu semnele de intrare-ieşire din judeţ, se naşte un defileu scurt dar frumos, pe pârâul Dracilor. Evident, am cutezat. Apa fiind mică, am urcat chiar prin vale, dar pe versanţi ne însoţeau cărări de animale. Nici măcar sălbatice, în zonă este clar turmă de capre. Poate aşa s-a şi născut numele văii, cine s-o fi întâlnit noaptea pe cărare cu turma de capre, a trăit o experienţă intensă, înainte de a şti cu ce are de-a face!! Tot aici, dar pe firul principal de apă, pe pârâul Baba, sau pârâul Poienii, apare un fenomen foarte interesant. Pe timp de vară, el…dispare, undeva în satul Baba, intrând printre plăcile de calcar, ieşind puţin mai în aval de Cheile Babei, deja pe teritoriul satului Poiana Blenchii.
Nu încheiem enumerarea atuurilor zonei protejate fără a vă spune că sunt gunoaie aruncate la tot pasul, în apă şi la drum, în orice moment al anului. Culmea, la cea mai recentă vizită era ceva mai curăţel, dar nu va dura. E un blestem al nostru, al acestui popor, să ne distrugem cu bună ştiinţă tot ce avem valoros, din indolenţă (gunoaiele) sau pentru un minim câştig (pădurea). Şi plătim pentru asta, indiscutabil. Pe de altă parte, rezervaţi, prinsă între două mari comunităţi de romi, de la Ponorâta şi de la Poiana Blenchii, de sute de suflete fiecare, e şi greu să cureţi constant.
Parcurgând mai departe Cheile Babei, vezi ultimele rămăşiţe din preocuparea de bază, odinioară, a locuitorilor din Baba. Mai sunt 2-3 cuptoare de var, vizibil părăsite. În sat, am întrebat trei persoane dacă mai e cineva care face var… au dat din mană. Şi s-au îndepărtat. Deducem că vărăritul nu mai e ocupaţie, materialele moderne au înlocuit varul, demult.
Însă abia după ieşirea din Chei, ba şi din satul Baba, apreciem cu adevărat drumul. Cu ani în urmă, luată ca o alternativă la revenirea dinspre Cluj, parcurgeai drumul şi era plin de trambuline, de hopuri. Îngust, cu valuri şi plin de mizerii. Acum, ai aici cel mai bun drum (până la cel al Nordului, ne imaginăm..) din judeţ! La margine de drum, dintr-o livadă, ne fac cu ochiul două căprioare jucăuşe. Evident, ştiu să facă diferenţa între aparatul foto pus la ochi şi puşcă, nu de alta dar aproape au pozat, sexy!
Una peste alta, Cheile Babei trebuie văzute. Ba ar trebui văzute cu ochii unui neamţ sau elveţian. Cu gherete cu plăcinte şi mici. Cu o curăţenie desăvârşită. Cu trasee prin defileu făcute pe măgăruşi, chiar cu trasee uşoare de căţărare. Cu cuptoarele de var duduind, fie şi numai demonstrativ, să vadă lumea (asta sună şi Coaşului, odinioară satul meşterilor vărari ai Cetăţii Chioarului…). Da, şi cu vizitarea comunităţilor amintite, uşor ajustate, cu fuste înflorate, cu muzică de-a lor reală, nu cu manele. Şi toate acestea, pe un areal destul de mic, având în centru o minunăţie de mici dimensiuni, un defileu de 2-3 kilometri, străbătut de drum interjudeţean de calitate.
