Statuile de cântec ale lui Vasile Mihali

0
385

Borșa are orgoliul înălțimii, pe care și-l argumentează prin semeția Pietrosului, dar mai ales prin dârzenia și frumusețea oamenilor. Da, în Borșa au fost, și mai sunt, femei și bărbați de o înfățișare aparte. Parcă borșenii s-au privit mai întâi în oglinzile cerului și apoi în cele pământești. În pruncie, pentru mine, Borșa era locul de departe, ca apoi să devină așezarea de suflet. Călătoriile mele spre umbra Pietrosului nu cunoșteau anotimpuri. Așa am ajuns într-o primăvară timpurie, sus, la Gura Fântânii, de unde am scris un text care mi-a deschis drumul spre cariera de jurnalist. Eroii acelui reportaj erau Grigore Cervenschi, director la școala din cătun, și Vasile Mihali, directorul Casei de Cultură din Borșa. Cu Vasile Mihali aveam o prietenie care avea subiect cultura.
A fost peste patru decenii director al amintitei instituții, prin care a proiectat prestigiul Borșei în țară și în străinătate. A restaurat cosmosul munților și al mineritului, prin îmblânzirea lui pe calea spiritului. Sigiliul vieții lui a fost Ansamblul folcloric „Cercănelul,” care, prin timp, a lansat voci unice în folclorul românesc. Cu care a cutreierat țara și multe țări ale lumii, ca ambasador al Maramureșului și al României. Vasile Mihali a avut intuiția, dar și priceperea de a întrupa energia cântecului din zonă în valori care au confirmat. Și au devenit legendă. Statuile de cântec în care a învestit încredere rămân lucitoare, pentru cine vrea să le privească cu înțelegere. Celebra Titiana Mihali și-a luat zborul din atmosfera culturală a Borșei, patronată de Vasile. Apoi, tot neamul ei de instrumentiști, Rădăcineni, care s-au răspândit prin lume. Nu-l uit pe Gheorghe Stângău, ceterașul de la Poalele Pietrosului, care a fascinat săli pline. Apoi Anghelina Timiș Lungu, ori Valeria Ștețco, fiecare cu un repertoriu și un timbru personal.
Dar Vasile Mihali și-a legat definitiv numele de două celebre festivaluri – Hora la Prislop și Nopțile de Sânziene. Alături de Nicoară Timiș, au fost întemeietori cu organizarea, susținuți financiar de autoritățile orașului și județului. Apoi au venit și județe învecinate. Am fost în multe rânduri la Pasul legendar al Prislopului, am scris despre acele manifestări care adunau iubitori de folclor din țară și străinătate. Și am constatat, de fiecare dată, că pentru Vasile starea de sărbătoare era lucrarea. Dorința și priceperea de a pune în icoana Maramureșului frumusețea din sufletul borșenilor. Cu această minunată icoană a cutreierat țara. Dar și străinătatea. În portofoliul meu publicistic am descoprit un interviu cu Vasile Mihali, directorul Casei de Cultură din Borșa, despre turneele în străinătate ale Ansamblului „Cercănelul.”
Acolo, enumera țările prin care a purtat icoana sufletului românesc: Belgia, Franța, Ungaria, Marea Britanie și America. Cosmica cinstire a Nopților de Sânziene avea multe înțelesuri, pe care Vasile le-a descifrat cu multă subtilitate. Mi-a spus: „O singură noapte pe an, Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerul cu stelele, dar și vânturile.” Vasile Mihali a fost sensibil, însă, și la cântecul cuvintelor. Câțiva ani ne-a chemat, sub acoperișul Casei de Cultură, la recitaluri de poezie și la întâlniri literare. Avea în preajmă tineri scriitori talentați, care erau profesori în zonă: Mircea Petean, Aurel Pantea, Ion Zubașcu, George Bocșa, Felix Săteanu și alții, care stau la adăpostul memoriei.
În jurul lui veneau profesori și învățători, dar și ingineri de la mina Baia Borșa. Interesați de fluxul cultural al locului. A invitat scriitori de prestigiu să se întâlnească cu borșenii. Da, a fost patru decenii (1971 – 2011) directorul instituției de cultură a orașului de la poalele Pietrosului. Veneam la Borșa, la chemarea lui, deoarece știa să fie prieten, să aibă idei provocatoare, venite din partea unui om pe care l-am prețuit mult. Mai zilele trecute, s-a retras din această lume. Apreciez sincer elogiul borșeanului prin excelență, scriitorul Nicoară Mihali, adus plecatului dintre noi. Nicoară, cu toate haiduciile lui în judecarea lumii istoriei literare, pentru mine este omul pe care se poate sprijini acoperișul cultural al Maramureșului. Regretul meu este mare, pentru plecarea lui Vasile Mihali, dar am luat în seamă semnele adorabile și durabile din călătoria lui pământească.
Acum a fost chemat în altă călătorie. Spre o țintă niciodată știută, niciodată văzută, dar nădăjduită. Călătorul este omul nădăjduirii fără margini. Așa ajunge în amurg, în vatra unui sălaș, unde începe veșnica odihnire. Adio, prietene Vasile Mihali! Mie mi-a rămas să-ți admir statuile tale, de cântec și cuvânt. O, Doamne, ce rău am făcut la lume!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.