27 ani de Arhierie pentru Preasfințitul Părinte Episcop Iustin

0
50
Fotografie istorică: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin împreună cu obștea Mănăstirii Rohia la 27 ani de arhierie, 17 aprilie 2021.
Fotografie istorică: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin împreună cu obștea Mănăstirii Rohia la 27 ani de arhierie, 17 aprilie 2021.

Sâmbătă, 17 aprilie 2021, în ziua calendaristică a primirii cerescului și sfântului har al Arhieriei, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a adus mulțumire Mântuitorului Hristos – Arhiereul cel Veșnic și Preacuratei Sale Maici, ocrotitoarea Mănăstirii Rohia, săvârșind Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” de la demisolul noii biserici a Mănăstirii Rohia.

A fost o Liturghie-ofrandă săvârșită doar împreună cu părinții mănăstirii, care slujesc și îngrijesc „Grădina Maicii Domnului” de la Rohia, în timpul căreia Preasfinția Sa i-a pomenit pe toți oamenii lui Dumnezeu pe care i-a avut în viața Preasfinției Sale, părinți, îndrumători, povățuitori și de-acum îi are ocrotitori prin rugăciunile lor: monahia Maria-Magdalena, mama Preasfinției Sale, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian, Arhimandritul SerafimMan, monahul Nicolae Steinhardt, precum și pe ierarhii mari prin mâinile cărora a primit harul Arhieriei: Mitropolitul Antonie Plămădeală, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopii Emilian Birdaș și Ioan Mihălțan, prezenți toți atunci la eveniment, iar acum, mutați la cer.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa împreună cu obștea mănăstirii au mers la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian, săvârșind Slujba Parastasului și la mormintele mamei Preasfinției Sale, monahia Maria Magdalena, al Arhimandritului Serafim Man și al monahului Nicolae Steinhardt, unde a oficiat, din nou, Slujba Parastasului.

Suntem încredințați că, așa cum o face întotdeauna când urcă în Muntele cel Sfânt de la Rohia, ne-a cuprins pe toți, cler și popor al lui Dumnezeu, în inima de părinte a Preasfinției Sale și în rugăciunile pe care le-a înălțat împreună cu obștea mănăstirii Rohia și credincioșii aflați în pelerinaj la acest loc sfânt!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin!

xxx

Duminică, 18 aprilie 2021 (a cincea din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș.

Prezența celor doi Ierarhi la Mănăstirea din Muntele cel Sfânt al Rohiei a fost prilejuită de împlinirea a 27 de ani de arhierie a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, când, în anul 1994, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în demnitatea de Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie, primind titulatura de „Sigheteanul”.

În duminica a V-a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru Arhiereu de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania al Vadului, Feleacului și Clujului, Preasfințitul Justinian Chira al Maramureșului, Preasfințitul Andrei Andreicuț al Alba Iuliei, Preasfințitul Calinic Argatu al Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Ioan Mihălțan al Oradiei și Preasfințitul Emilian Birdaș al Caransebeșului.

Preasfințitul Părinte Iustin este în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii de peste 37 de ani, dintre care, 10 ani ca preot și 27 de ani ca arhiereu, iar aproximativ 22 de ani a fost alături de Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, ca ucenic. Din anul 2016 a fost ales în demnitatea de Episcop al Maramureșului și Sătmarului.

În toți acești ani Preasfințitul Părinte Iustin a stat drept și neclintit în toate, apărând „Corabia” – Biserica lui Hristos, care este „stâlp și temelie adevărului” -, întocmai cum a stat în ziua hirotoniei, drept, lângă Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, lucru care se poate observa și din fotografii.

Amintim faptul că, prin nenumăratele mărturii, amintirile sau evocările pe care Preasfințitul Părinte Iustin le-a rostit în diferite contexte cu privire la alegerea în demnitatea de arhiereu, ne rămân întipărite aceste cuvinte profunde, pline de înțelepciune, dragoste și recunoștință: „ceea ce trăim astăzi este rodirea răbdării, bunătății, rugăciunilor, jertfelniciei, înțelepciunii, măsurii și blândeții Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian. În ceasurile grele venea la Rohia și noi eram copiii de suflet cu care se mângâia și se liniștea. Lucrarea noastră a fost realizată în simfonie. Între noi a patronat duhul Rohiei, deși era o diferență între noi de 40 de ani. Niciodată nu m-a coborât în fața colaboratorilor Înaltpreasfinției Sale, niciodată nu m-a oprit de la inițiativele mele, care erau spre bunul mers al Eparhiei”.

Cu acest prilej aniversar, clerul, cinul monahal, ostenitorii Centrului Eparhial, slujitorii școlilor teologice ale Eparhiei, elevii seminariști, studenții teologi și poporul lui Dumnezeu din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului i-au urat cu bucurie deplină și cu fiiască dragoste să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani cu arhipăstorire îndelungată și rodnică, înțeleaptă, ocrotitoare și pilduitoare, după chipul Păstorului cel Bun – Iisus Hristos Arhiereul cel Veșnic, Păzitorul și Mântuitorul sufletelor noastre!

Întru mulți ani Preasfințite Părinte!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.