Alături de veteranii maramureșeni

0
15

Luni, 26 aprilie a demarat campania „Alături de veterani” prin lansarea site-ului https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor de război din cel de-al Doilea Război Mondial, ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora și mărturii din timpul războiului.
Campania își propune comemorarea eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale, la care România a luat parte, cinstirea memoriei veteranilor de război, rememorarea faptelor de vitejie și aducerea unui pios omagiu celor care s-au jertfit pentru patrie și popor.
În acest context, reprezentanți din structurile de comandă aparținând Centrului Militar Județean Maramureș și Batalionului 612 Artilerie Antitanc „Maramureș” vor distribui pachete-cadou veteranilor de război din județul Maramureș.
Joi, 29 aprilie, la ora 11, veteranii de război maramureșeni vor fi omagiați la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare, cu prilejul sărbătoririi „Zilei veteranilor de război”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.