Zboruri internaționale regulate pe Aeroportul Maramureș, preconizate din august

0
716

Veste bună pentru maramureșeni. Din vară am putea avea zboruri internaționale regulate, de linie, din Baia Mare. Consiliul Județean și Primăria Baia Mare au încheiat un acord de cooperare în vederea susținerii activităților specifice privind creșterea traficului aerian pe Aeroportul Internațional Maramureș, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Astfel, autoritățile publice vor aloca o sumă de bani, ca ajutor de stat, pentru companiile care vor dori să opereze aceste curse de pe aeroportul nostru. Documentația a fost deja trimisă spre verificare, după care ea va ajunge la organismul european care-și dă acordul. „Companiile aeriene cu care vom semna contractul de ajutor de stat sunt obligate să opereze aceste curse minimum un an de zile. Administratorul schemei de ajutor de stat vom fi noi, Aeroportul. O schemă similară de ajutor de stat au aplicat-o și aeroporturile din Oradea și Sibiu. Ideea este să atragem operatori care să vândă biletele cu prețuri rezonabile, low-cost, de genul WizzAir, Ryanair, care au forță financiară și multe aeronave. Eu cred că licitația publică internațională ar putea avea loc în aproximativ 2 luni de zile. La ea pot participa toate companiile aeriene. Pot fi declarate câștigătoare 2 companii aeriene. La sfârșitul lunii iulie, începutul lui august am putea avea aceste curse regulate internaționale, dacă se ridică restricțiile în Italia, Franța, Germania. Până atunci poate intră și certificatul european de vaccinare. Acum degeaba introduci zbor de Paris, de Roma sau în Germania, că intri în carantină când ajungi. Sibiul aveau două curse pe zi spre Germania, acum au rămas cu 2 pe săptămână. Deci momentan toate aeroporturile sunt la pământ!”, a explicat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internațional Maramureș. Destinațiile cele mai probabile sunt capitalele sau orașele importante din Franța, Italia, Germania.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.