În miezul lui Florar, Secția Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, a pus la cale un nou proiect audio-video plin de vibrație maramureșeană și mândrie locală.
Dascălii mai multor clase din cadrul școlii au interpretat, orchestrat și au filmat un videoclip pentru vestitul cântec ‹‹Cât îi Maramureșu’››, dedicând acest demers memoriei compozitorului Liviu Borlan, patronul spiritual al instituției. Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a găzduit filmările pentru videoclipul acestei piese. Videoclipul poate fi urmărit pe pagina de facebook a Școlii Populare de Artă, la adresa: www.facebook.com/scoalapopularadeartaliviuborlan.


























