🕮 Lecții de învățat 🕮 Învățarea și jocul

0
52

Vorbind despre evoluția copilului, psihologul Natalia Chiș spune că există patru mari activități pe care le realizează copilul pe parcursul evoluției. Prima dintre acestea este jocul; așa învață la început, prin joc, până la vârsta de 6-7 ani, poate chiar până la 9 ani. Cu cât jocul este mai diversificat, cu atât atenția copilului este mai captivată, iar învățarea devine mai ușoară. Practic copiii învață fără să își dea seama, fără să trebuiască a fi forțați.
A doua activitate, specifică omului, este învățarea; aproximativ de pe la vârsta de 9 ani, copiii încep să învețe că au responsabilități la școală, sau acasă, că au teme de făcut și, totodată, să conștientizeze ce știu și ce nu știu să facă, să se vadă competiția din clasă, să compare nevoile lor cu ale celorlalți colegi de clasă, să ajungă în familie, unde să-și prezinte stările de a fi și realizările, ce le-a plăcut la școală, cum s-au simțit, ce și-ar fi dorit – și așa se conectează cu părinții, împărtășind aceste lucruri acasă.
A treia mare activitate, pe care omul o realizează, este munca, desi­gur mai specifică adultului de peste 18 ani, dar și în adolescență deja se poate realiza. Prin muncă se obișnuiește să devină eficient, să se pună în valoare și să ofere societății ceea ce a învățat.
Iar a patra mare activitate este creativitatea, sau creația, care se poate realiza la toate vârstele, dacă știm să o activăm și să dezvoltăm potențialul creativ chiar din copilărie. De exemplu, un copil de 3 ani poate să picteze la fel de frumos precum unul din clasa a XII-a, dacă are înclinații și i s-a dezvoltat vocația. De aceea, în activitățile de conectare cu copiii, familia poate să descopere dacă are ceva deosebit, sau dimpotrivă are un comportament, o trăire care nu ar fi corespunzătoare, sau li se pare că ceva nu se potrivește. Sau nu există o bună relaționare, copilul își dorește una, familia dorește altceva.
Și, desigur, mai avem și situația în care există acea relație simbiotică între familie (sau unul dintre părinți, sau adultul care crește copilul) și copil, sau adolescent, după caz. Aceștia sunt părinți inconștienți, care doresc să trăiască prin fuziune cu copilul, trăirile lor emoționale, neîmplinirile, sau împlinirea viselor părintelui să se realizeze prin copil. De aceea e obligatoriu să se facă diferența clară între nevoile părintelui și nevoile copilului.
Sigur că este o foarte mare provocare; îți dorești atât de mult să ai un copil, iar când îl ai, să poți să te separi de el și, concomitent, să îl susții necondiționat, pentru a se dezvolta în integritatea și autenticitatea lui. Este o mare provocare pentru părinte, de aceea realizarea cu succes a acesteia este o adevărată artă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.