Ria Ninacs, de la profesia de învăţătoare la trecerea în familia „Hoppá” şi la crearea de jocuri educative

0
826

Invitaţie în lumea minunată a copilăriei

Plină de optimism şi entuziasm, creativă şi neobosită în ceea ce face, Ria Ninacs este maramureşeancă prin „adopţie”, ea fiind născută în Mediaş, judeţul Sibiu. Locuieşte în Baia Mare de 35 de ani, de când era în clasa a IX-a. Timp de 25 de ani, i-a îndrumat pe copii de la catedră din calitatea de învăţătoare. E căsătorită de 25 de ani şi are doi copii, o fată de 21 de ani şi un flăcău, de 13 ani. A pus o bucăţică din sufletul său în fiecare întâlnire cu elevii săi, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Îşi aminteşte şi acum cu emoţie de unele momente care au marcat-o pe vremea când era învăţătoare. Cu toată dragostea sa pentru această profesie, la un moment dat a decis că trebuie să facă un alt pas în ce priveşte evoluţia profesională. Aşa a ajuns să pună bazele unui spaţiu de joacă pe care îl va redeschide în 1 iunie, la Value Centre. Între timp, bazându-se pe experienţa sa de învăţătoare, a avut ideea să conceapă un material didactic şi jocuri educative pentru învăţarea matematicii.

Amintiri dragi de la catedră

R: Eşti una din doamnele învăţământului maramureşean, pasionată de profesie, de copii. Cum ai ajuns învăţătoare şi ce au însemnat pentru tine toţi cei 25 de ani petrecuţi la catedră?
R.N.: Am ajuns învăţătoare din pură întâmplare, dar ulterior cred că nimic în viaţă nu e întâmplător. Totul e exact aşa cum trebuie să fie. Acesta a devenit sloganul meu. Mama mea a fost un exemplu de dascăl de dăruire rar întâlnită, pot spune că am avut un model de urmat. Cu asta, ori te naşti, ori nu, cred eu. În paranteză fie spus, e trist că există în învăţământ şi oameni al căror loc nu e acolo. Pentru mine a fi învăţătoare nu a fost o muncă. Am fost una cu profesia mea. Am trăit-o, am respirat-o, puteam să jur că voi pleca în pensie de la catedră şi mergeam la şcoală şi dacă ni se spunea că pentru o perioadă nu primesc salariu. Şi asta o spun la modul cel mai serios.
R: Să ne aminteşti câteva dintre acele clipe care te-au marcat în calitate de dascăl.
R.N.: Hmmm… Pentru mine copiii au fost la fel de importanţi, indiferent de statutul social sau rezultatele la învăţătură. M-am străduit să valorific potenţialul fiecăruia, forând în adâncul sufletului lor, scoţând la iveală tot ce e mai bun. Eu cred că dacă Dumnezeu ia ceva, dă înzecit alt­­ceva. Dacă un copil nu are un IQ ridicat, spre exemplu, poate avea o inteligenţă emoţională aparte, sau talente artistice. Contează oare dacă Michael Jackson a fost bun la matematică, sau Hagi la română?…(Nu că nu ar fi putut fi, nu ştiu, doar zic şi eu.) E greşit şi trist că mai sunt dascăli care pun copiii în ”cutiì” de ”elev bun” şi ”elev slab”. Am avut o relaţie apropiată cu elevii mei, mă tutuiau, ne îmbrăţişam, la şcoala altfel am organizat activităţi variate şi utile, i-am adus la mine acasă, am gătit, ne-am jucat. La sfârşitul clasei a patra mereu era grea despărţirea. Am o poză amuzantă în care doi elevi au scris: ”Mă cumperi cu 1 leu?” Cu riscul de a mă lungi, am trei amintiri dragi care îmi vin în minte: Una e cu un elev eminent, care a ajuns la un concurs internaţional, organizat în Ungaria, cu mai multe ţări participante la două materii în acelaşi timp. A fost nevoit să aleagă dintre maghiară şi matematică. Părinţii au acceptat cu greu alegerea mea, dar au plâns de bucurie după ce a venit acasă cu premiul I la matematică. Tot acest copil m-a consolat în clasa a V-a, în nişte momente cumplite, luându-mă de după umeri, spunându-mi că totul va fi bine, aşa cum i-am învăţat eu. O altă elevă, cu dificultăţi la învăţare (tot în clasa a V-a) m-a căutat în pauză să mă întrebe dacă nota 7 primită la română e notă bună? (În clasele mici au doar calificative.) O altă amintire deosebită e de la o fetiţă care îmi mulţumea pentru tot ce le-am oferit în cei 4 ani, cu o înţelepciune care întrecea mulţi adulţi. Atunci am simţit că am făcut lucrurile bine.

Un alt drum: un spaţiu de joacă

R: După mai bine de două decenii ai decis să laşi învăţământul la o parte şi ai ales altceva. Ce te-a determinat să o iei pe o altă cale?
R.N.: Uneori viaţa nu e dreaptă. Am trăit o decepţie după care nu mi-am mai putut reveni, după un an de concediu fără plată m-am reîntors, dar nu mi-am mai găsit locul acolo. Mi-am ars toate corăbiile, mi-am dat demisia în decembrie 2018, dintr-un post de învăţător titular, când am avut şansa să preluăm împreună cu soţul meu spaţiul de joacă al noului centru comercial Baia Mare Value Centre şi am trecut cu afacerea noastră la un alt nivel. Drumul a fost unul foarte anevoios, cu multe provocări, suişuri şi coborâşuri, cu toate astea nu regret nimic. Tot timpul m-am ridicat mai puternică, m-am reinventat de câte ori a fost nevoie. Misiunea mea e să fac din lumea asta un loc mai bun prin puţinul pe care îl pot adăuga. Prin intermediul spaţiului de joacă am acces la mai multe familii, pot atinge mai multe vieţi decât în cei 4-5 ani la clasă, cu un număr limitat de copii.
R: Practic, ai tangenţe tot cu lumea minunată a copiilor. Ce înseamnă pentru tine activitatea cu copiii?
R.N.: E o satisfacţie imensă faptul că pe unii îi văd crescând, cea mai mică fetiţă a venit la noi cu suzeta în gură, în primul nostru spaţiu deschis în urmă cu 6 ani, abia făcea primii paşi, iar acum umblă la canto şi e şcolăriţă. Uneori ne salută pe stradă copii şi ne spun că i-am pictat la un botez sau ne cunosc de la Hoppá sau de la o petrecere. Avem clienţi fideli care an de an organizează la noi evenimentele importante din viaţa lor şi ne recomandă şi prietenilor lor.
R: Ce oferă pentru copii acest spaţiu de joacă?
R.N.: Aş răspunde cu cuvintele unei fetiţe care a afirmat că acum are două familii: familia ei şi familia Hoppá. Cred că suntem un altfel de spaţiu de joacă nu doar pentru că suntem bilingvi, ci pentru că pu­nem accent pe dezvoltarea personală şi emoţională a copiilor şi nu numai. Organizăm diverse activităţi, tabere cu deplasare, ateliere, petreceri tematice, cursuri de parenting. Copiii la noi nu doar îşi consumă energia, am convingerea că pleacă acasă mai bogaţi şi mai încrezători. Cea mai mare satisfacţie a fost scrisoarea unei fetiţe, pe Facebook, după o tabără cu noi, în care ne mulţumea pentru acest lucru. Oferim şi servicii de animaţie în deplasare şi avem cel mai carismatic Moş Nicolae/Crăciun şi Mickey din lume. Nu că-i al meu, dar trebuie să mă laud.

Jocuri educative şi păpuşi textile

R: Ştiu că din cauza pandemiei ai fost nevoită să apelezi din nou la imaginaţia şi creativitatea ta şi ai ajuns să realizezi jocuri educative.
R.N.: Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă, zicea Dale Carnegie. Bazat pe experienţa mea de învăţătoare mi-a venit ideea să producem material didactic şi jocuri educative pentru învăţarea matematicii prin joacă, o materie de examen atât de importantă a cărei fundaţie se clădeşte în clasele mici. Jocurile noastre sunt unice prin faptul că sunt concepute ca un întreg, fiecare cifră având culoarea ei specifică din culorile curcubeului şi sunt bazate pe două decenii petrecute la catedră, multe materiale studiate şi nopţi nedormite. Feedbackul e foarte pozitiv, cei care le-au achiziţionat sunt încântaţi, pentru că matematica devine o joacă.
R: Ştiu că în „colecţia” ta de creator se află şi nişte păpuşi ca pe vremea copilăriei de altădată.
R.N.: Ideea de păpuşi a venit chiar înaintea jocurilor, m-am gândit să facem sub formă de păpuşi textile, copilaşii din logoul Hoppá, conceput tot de mine. Se pot comanda după asemănarea copilului cadorisit, clientul poate să aleagă culoarea părului, vestimentaţia. Am avut şansa să oferim bucurie reproducând pe baza unui desen şi prietenul imaginar al unei fetiţe.
R: Unde pot să te găsească cei interesaţi de creaţiile tale?
R.N.: Pe cei interesaţi îi invităm să ne urmărească pagina Clubul de Copii Hoppá, facebook. com/hoppbm şi profilul meu personal, Ria Ninacs. Ne găsesc de asemenea pe telefon la 0758-299.997 sau whatsapp la numărul 0758.099.997.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.