Politica aroganței

0
39

Am mai spus-o, și o spun, fără politică nu se poate! Dacă aceasta ne este soarta, atunci cei chemați la urne, adică noi cei mulți, au dreptul și obligația de a sugera idei pentru țară, dar și observații, să nu zic critici, când puterea își uită rostul menit. Actuala putere, de la care așteptam o înviorare a țării, se lovește cu capul de grindă. Am înțeles pandemia, care nu s-a terminat, inclusiv contextul economic derutant. Dar nu pot trece cu vederea lipsa de limpezime în idei a unor politicieni, nivelul modest al înțelegerii lumii în care trăiesc. În schimb, au învățat păguboasa lecție a aroganței. Mirajul banilor le cucerește cugetul. Se ceartă, de parcă ar vrea binele celor care i-au votat.
Câțiva dintre ei au idei trăsnite. Pentru a arăta că au putere, sfidează Academia Română. Că acolo – zice unul – sunt niște bătrâni care le dau lor sfaturi. Cei cu asemenea apucături refuză să aibă cărți în preajmă. Am pildă trăită. Eu, care am trăit o viață în numele cărților, nu-mi închipui un demnitar care se simte stingher în preajma unei cărți de istorie, despre ținutul pe care, vremelnic, îl păstorește. Așa au idei imposibile: vor să-i transforme pe seniorii acestui popor. „Noi nu schimbăm politica, noi schimbăm poporul,” striga recent un tânăr deputat. Dar trebuie să fii nebun să schimbi rânduiala unei vieți deja trăite. Așa întâlnim personaje solemne și ridicole, care transmit mesaje inculte.
Duc dorul pașoptiștilor, acea generație mirabilă, care a plecat în Europa, dar s-au întors acasă și au construit o țară. Acum, spuma națiunii pleacă și nu se mai întoarce. Cei care revin nu mai stăpânesc cum trebuie realitatea țării. Se raportează numai la regulile europene. Înțeleg contextul în care trăim, dar încă mai avem nevoie de legile țării. De tradiția acestui popor. Îmi doresc o clasă politică educată. Să mă înțelegeți bine. Printre politicienii români, mai sunt oameni de toată isprava. În toate partidele. Dar aroganții sunt mai vocali și nimeresc cu oiștea în gard. Prietenul și scriitorul Varujan Vosganian povestește o întâmplare recentă, care m-a tulburat. La întâlnirea Comisiei naționale de acordare a indemnizațiilor de merit, care a avut loc la Academia Română, a fost martorul consternat al unei scene de felul celor pe care le credea trecute definitiv în zona cea mai rușinoasă și întunecată din Istoria românilor.
Se discutau propunerile pentru indemnizații de merit, ce se acordă artiștilor, oamenilor de știință și sportivilor cu realizări remarcabile. Propunerea Uniunii Scriitorilor, pentru locul vacant ce-i revenea, era poeta Daniela Crăsnaru, deținătoarea a două premii naționale, a premiului Academiei Române și a unui foarte important premiu în SUA. Printre decidenți, pe lângă președintele Academiei Române și reprezentanții Uniunilor de creație, au făcut parte și doi oameni politici, din partea comisiilor de cultură și muncă din Camera Deputaților. Acceptarea fiecărui candidat trebuie votată în unanimitate. A intervenit și deputatul Iulian Bulai, care a scos din buzunar o poezie apărută în 1972, și spunea omul politic, ar fi fost scrisă de Daniela Crăsnaru și proslăvea timpul trecut. Iar el a votat împotrivă, fără să aducă nicio dovadă, și a căzut și indemnizația.
Zadarnic poeta a spus că nu a scris niciodată o asemenea poezie. Varujan rămâne indignat de practica afirmației fără dovadă. Chiar dacă ar fi fost așa, spune scriitorul, Daniela are o carieră literară de aproape cinci decenii, a reprezentat cultura română în prestigioase instituții ale diplomației culturale, cum poți să disprețuiești totul pornind de la o poezie scrisă ipotetic la 21 de ani? Dacă ar fi să judecăm valoarea literară după asemenea criterii, care vor să Salveze România, am putea discuta și despre Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Arghezi, Nicolae Labiș, Panait Istrati, Nicolae Breban, Geo Bogza, ori Nichita Stănescu – și lista lui Varujan este mult mai lungă. Ei s-ar fi lovit de părerile fără dovezi ale tânărului care a pozat prin Scandinavia ca o statuie nemișcată, prin piețele publice. Nici Pablo Neruda, ori Gabriel Garcia Marquez nu primeau Premiul Nobel, dacă ar fi depins de Bulai.
Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, crede că: „Spintecarea artei cu iataganul corectitudinii politice și a dogmatismului de tip Savonarola este un mare pericol pentru sănătatea unei societăți, amintindu-ne de epurările ideologice ale anilor 50. Ideea că, de aici încolo, recunoștința arătată elitelor societății românești va fi la cheremul unuia ca Iulian Bulai ne dă fiori. Până una-alta, Uniunea Scriitorilor nu renunță la candidatura doamnei Crăsnaru.” Nici după aproape o lună, de la nefericita întâmplare, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților nu a dus nici o probă evidentă. Poeta, în schimb, da.
Nu prin abuzuri se salvează țara. Atenție la asemenea personaje fără argumente și dovezi. Exclamația lui Varujan: Bulai, Doamne! Apropo, unde sunt emisiunile de cultură de la televiziunea publică?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.