Arhive Zilnice: 4 august 2021
Gura lumii ☺ Un DJ mult prea îndepărtat…
Avem în Maramureș un drum județean pe care l-am tot prezentat a fi de pământ. Era pietruit uneori, pe alocuri, apoi a început să apară asfaltul.
Chiar dacă e la limită cu Sălajul, peste dealuri, în zonă cu cătune și sate depopulate, anul acesta, promisiunile...
Mâine, o nouă ședință de repartizare
Mâine, 5 august, de la ora 9, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, este planificată o nouă ședință de repartizare. La aceasta vor participa cadrele didactice care, la momentul susținerii concursului din 21 iulie a.c., au statut de titular și minim gradul definitivat (inclusiv...
Arestat preventiv pentru 30 de zile
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis.
Față de inculpat a fost luată măsura reținerii pe...
Firiza • Activități la centrul educațional și la bibliotecă
Asociația Pro Vobis împreună cu Asociația Mansio organizează săptămâna aceasta, la Centrul educațional și la biblioteca din Firiza, activități în cadrul proiectului „Voluntariat de… familie”. Astăzi, miercuri, 4 august, de la ora 17, Raluca, Alexandra și Eliza vor face sport; mâine, 5 august, ora...
Vacanțe dificil de onorat • S-au epuizat locurile din avion și de pe litoral
Apetitul maramureșenilor pentru vacanțe e la cote maxime în această perioadă. Cererile turiștilor sunt greu de onorat pentru că avioanele ce pleacă din Baia Mare sau Cluj spre destinații ca Egipt sau Turcia sunt ocupate la maximum. Nici pe litoralul Mării Negre nu mai...
Cupa României. Șomcuta joacă acasă cu Bistrița, Minaur merge la CSM Satu Mare
Progresul Șomcuta Mare, care a eliminat în runda inaugurală pe ACSF Lăpuș R (2-0), va întâlni în turul II al Cupei României, faza națională, pe Gloria Bistrița, iar CS Minaur Baia Mare va juca în deplasare cu CSM Satu Mare, conform țintarului alcătuit de...
Natură abuzată, dar monumentală • Din Desești în Baia Mare, pe drum de munte!
Dacă vrei să faci cunoștință cu natura maiestuoasă, dar în egală măsură folosită la maximum, trebuie să-ți iei inima-n dinți și să faci traseul auto semiforestier de la Mara, comuna Desești, spre Izvoare și spre Firiza, spre Baia Mare. De ce? Pentru că ai...
S-au sfințit crucile pentru noua biserică din Borcut
Sâmbătă, 31 iulie, cu participarea Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în satul Borcut (Tg. Lăpuș), a avut loc sfințirea crucilor care vor fi așezate pe biserica aflată în construcție.
Slujba religioasă s-a oficiat în altarul de vară.
În semn de...
Daniel Cosmin Todoran revine în familia zimbrilor
Oficialii campioanei României au decis cooptarea în lotul zimbrilor a unui jucător de 18 ani, descoperit la doar 11 ani de cuplul de tehnicieni ai CSM-ului, Adrian Manolache - Cristian Bălan.
Născut în Municipiul Baia Mare pe data de 4 ianuarie 2003, Daniel Cosmin Todoran...
15 permise și 8 certificate de înmatriculare reținute
Luni, 2 august, polițiștii de la rutieră din Maramureș, Satu Mare, Suceava și Sălaj, sprijiniți de polițiști de ordine publică, au participat la o acțiune comună în județul nostru pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea cauzelor generatoare de accidente.
Pentru abaterile constatate, polițiștii...
Sute de dosare de fond funciar, validate
Aproape 200 de dosare de fond funciar au fost soluționate în ședința organizată ieri, 3 august, la Prefectura Maramureș. „Prioritatea numărul unu pentru Instituția Prefectului – Județul Maramureș rămâne deblocarea situației din materia fondului funciar. Împreună cu colegii subprefecți, Eniko Krizsanovszki și Rudolf Stauder,...
Bilanțul furtunii în Borșa • Zeci de acoperișuri distruse, copaci căzuți și rețea electrică la pământ!
Autoritatea locală din Borșa a evaluat pagubele produse duminică noaptea de vijelia care s-a abătut peste oraș. Acestea nu sunt de neglijat. Angajații primăriei au lucrat la foc continuu pentru remediere.
„Bilanțul nopții de duminică: 17.000 de metri pătrați de acoperișuri ale blocurilor de locuințe...
Astăzi, la „Șincai” • Repartizarea pe posturile titularizabile
Astăzi, 4 august, începând cu ora 9, la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, are loc prima ședința publică privind mobilitatea personalului didactic, urmând a se bifa repartizarea pe posturile titularizabile.
La ședință participă: în intervalul orar 9-9,30 - cadrele didactice angajate cu contract individual...






































