Natură abuzată, dar monumentală • Din Desești în Baia Mare, pe drum de munte!

1
283

Dacă vrei să faci cunoștință cu natura maiestuoasă, dar în egală măsură folosită la maximum, trebuie să-ți iei inima-n dinți și să faci traseul auto semiforestier de la Mara, comuna Desești, spre Izvoare și spre Firiza, spre Baia Mare. De ce? Pentru că ai avea în fața ochilor imaginea perfectă a unui potențial turistic plin de recorduri naționale, de minunății, însă abuzat la maximum. Motivul este că locurile sunt în Țara Nimănui, între UAT-uri, între ocoale silvice! Iar cei ce abuzează știu asta foarte bine!!

Spre mărețul șantier patriotic

Părăsim deci drumul național 18 în satul Mara, indiferent dacă venim dinspre Baia Mare sau dinspre Sighetu Marmației, pe drumul de vizavi de școala din Mara. Pe loc, drumul pierde asfaltul, devine pietruit, în sat, apoi apar acele plăci de beton făcute pentru șantierul barajului Runcu, pe un singur sens. Nu înainte de a primi o lecție de civilizație de la o ceată de cai ce veneau singuri de la păscut, aliniați frumos, pe marginea drumului, în șir indian, fără să fi fost mânați de cineva! Începem urcarea, pe drumul de beton cu un singur sens. Mare atenție, ai fi încurajat să zbori, ești în zonă subalpină, cu poienițe, râu ce te însoțește. Dar nu uita că și mașinile ce coboară, turiști ca tine, silvici, mașini grele cu piatră sau cu lemne, vin pe același sens betonat, nu pe pământ.

Ajungi sub barajul de piatră ce va opri un volum imens de apă, apoi drumul pierde firul de beton și intri pe unul pietruit și prăfuit. Dar vezi barajul de sus. Spre marea noastră încântare, se lucrează. Conform plăcii de șantier, a fost început în 1987, noi știam că-n 1985. Și că se va finaliza în 2023… dar am mai auzit de astea, placa aceea s-a schimbat de vreo zece ori… Salutăm faptul că se lucrează, că s-a pus piatră și dincolo de accesul spre șantier, în locurile unde mașina, mai ales pe vreme de ploi, trecea prin bălți până la jumătatea roții. Dacă ești informat, dar mai ales atent, vei constata repede că zona aceasta este predispusă extremelor. Ai avut șantier zumzăitor, mașini grele, o confluență de râuri de munte devenită istorie… acum ajungi la Cheile Tătarului, singurele chei în andezit din România. Nu mai e mult din ele, dar dacă vrei să le vezi cu adevărat, lași mașina, părăsești drumul, cobori la ele și urci pe râu în sus, din piatră-n piatră sau chiar prin apă, kilometrul ce a mai rămas întreg. Din care o parte, se pare, va fi acoperit cu apă. Sigur, revăzut din barcă, peste alt deceniu… va fi la fel de impresionant…

Defileul începe evident de sus, dar dat fiind că îl urci, tu închei traseul într-o mică deltă, mărginită de brazi uriași. Înapoi la mașină, continui traseul și ajungi pe pășunea Tătaru. Nu înainte de a observa, în același frustrant ping-pong între agonie și extaz, urmele de offroad făcute de „temerari” pe pantele abrupte. Plin de urme de 4×4 și de motociclete, ce vor să-și demonstreze puterea și curajul urcând pante cât mai abrupte. Din păcate, se petrece în aparent cea mai mare pășune de munte din România, împărțită între trei comune, pe sute de hectare. Ca o idee simplă, pășunea Tătaru e mărginită la nord de comuna Sarasău cu cascada Ciuroi, la nord-vest de Săpânța, la nord est de cartierul Iapa al Sighetului. La vest are Poiana lui Dumitru și cartierul Blidari al Băii Mari, la est are valea Marei cu comunele Vadu Izei, Giulești și Desești. La sud… fosta stațiune Izvoare, Ignișul, Firiza și Baia Mare!

La drum forestier de munte, spre oraș

Ajunși în vârf, pe pășune, regăsim așa-zisa civilizație. Cele două blocuri comuniste, făcute și uitate-n paragină, pe care autoritatea locală din Ocna Șugatag vrea să le pună în legalitate și să le liciteze pentru investitori în turism. O căsuță, urme de rampă de lemne, arată că aici odinioară a fost și industrie, nu doar stâne cât vezi cu ochii. Imaginați-vă barajul finalizat, lacul plin, pășunea cu stâne, cele două blocuri devenite hoteluri cochete, un punct de închiriere 4×4 sau ATV-uri…

Până atunci, însă, ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Locul e pustiu, spre marea încântare a tăietorilor de lemn. De foc. Pentru Sighetul care nu reușește să se conecteze la gazul ce-i trece pe sub nas. Drumul nostru coboară pe lângă unul din râurile ce va alimenta lacul Runcu. Pe lângă o microhidrocentrală făcută încă în comunism. Și printre nenumărate (am numărat opt, apoi ne-am plictisit) stive de lemne, de bușteni, de tăblițe făcute stângaci, cu “Parchet în lucru”. Enorm de mult lemn tăiat, enorm!!! Din drum nu se vede dezastrul, dar de pe harta Google Earth înțelegi… se taie adânc în pădure, pâlcuri. Culmea, apropiindu-te de Izvoare, simțind miros de oraș cică, te aștepți la o cumințire a tăierilor. Nici vorbă, parcă mai cu sârg se taie! Apare o pensiune, apoi alta, apoi ieși în drumul de asfalt dintre Izvoare și Firiza-Blidari. Nu mai mergem spre Izvoare, e la fel de pustiu ca-n pășunea Tătaru, un potențial turistic real, irosit. Coborâm pe drum asfaltat, bun, spre Firiza. Nu înainte de a opri la lacul Firiza. Cel care, în realitate, trebuia să fie alimentat de cel de la Runcu. Inițial, planul era să asigure necesarul de apă pentru Baia Mare. Acum, cu industria lipsă, municipiul e bine mersi, Firiza alimentează și comune din jur, până spre Copalnic și Șomcuta Mare. Mai greu e cu cealaltă parte, spre Sighet și Valea Izei, care se descurcă greu cu apa tot mai puțină din pânza freatică a Izei, Tisei etc. Firiza e un loc ce a reușit să facă turism, să fie atrăgător. O lecție pentru tot restul traseului de până acum. O lecție de “AȘA NU”! Dacă ajungi din greșeală la Firiza în week­­end, te iei și pleci. Nu sunt locuri amenajate pentru campare. Toate cele făcute ad-hoc de turiști și de pescari sunt ocupate și pline de gunoaie. De turiști cu mașini, generatoare, muzici la maximum. De calitate îndoielnică. De la o terasă straniu acceptată ca atare, urlă muzica până dincolo, vizavi, unde miroase a mistreț și vezi în pământul ud urme de căprioare. Și sună hitul de acum 5 ani, “Eu vara nu dorm”. Nu, în weekend nimeni nu doarme în liniște la Firiza, oricât de abitir s-ar ascunde…
Cu toate acestea, avem aici probabil cea mai mare densitate de obiective turistice din Maramureș. Traseul făcut pe drumuri de beton, de asfalt, de piatră și de pământ ne-a arătat: baraj în lucru, chei de andezit, pășune uriașă, pădure abuzată, stațiune părăsită, lac superb etc. Mai lipsește un creier care să conecteze toate acestea. Conectat la o mână de fier, care să oprească abuzul…

1 COMENTARIU

  1. In padurile inconjuratoare pasunii Tatarului s-au taiat la ras sute de hectare de fag in ultimii ani…te apuca jalea cand te uiti pe google Earth. E o zona cu un potential turistic enorm…dar degeaba. Ca e in Romania, si noi stim doar sa ne plangem si sa distrugem tot ce avem pentru o mana de banuti. 🙁

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.