12 percheziții în domeniul silvic în județele Maramureș și Satu Mare

0
75

Joi, 5 august, polițiștii au efectuat 12 percheziții la domiciliile a 7 persoane fizice și sediul social al 5 persoane juridice de pe raza județelor Maramureș și Satu Mare.
Activitățile au fost realizate în baza mandatelor de percheziție, emise de Judecătoria Târgu Lăpuș, în cadrul unui dosar penal înregistrat în anul 2021, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.
Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri și documente de interes pentru soluționarea cauzei penale, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, s-a dispus indisponibilizarea cantității de 134,81 mc material lemnos, confiscare faptică a 53,58 mc lemn lucru rotund și 80,94 mc cherestea, iar în echivalent valoric 0,29 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de peste 62.000 de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.