Târnosirea bisericii din Sârbi, Protopopiatul Chioar

0
138

Duminică, 8 august, a VII-a după Sfintele Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Sârbi, Protopopiatul Chioar, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură, paroh pr. Mircea Laza.
Biserica a fost zidită între anii 1992-1999, când a şi fost târnosită prima dată, în 18 iulie 1999, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, împreună cu Preasfinţitul Părinte Iustin, pe atunci Arhireu-Vicar.
Din 2017, cu binecuvântarea și sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, s-a executat reamenajarea Sfântului Altar și a Sfintei Mese; s-a refăcut integral pictura bisericii și a iconostasului; s-a refăcut exteriorul bisericii și clopotnița; s-a recondiționat gardul împrejmuitor; s-au turnat și pavat alei, s-au placat cu granit scările, s-a recondiționat vechea pardoseală și s-a pus mochetă nouă; a fost executat un sistem de încălzire centrală; s-au recondiționat cele două răstigniri de la intrarea în curtea bisericii, precum și alte lucrări. Biserica arată acum ca nouă, încât se vede de de­parte că este foarte bine administrată.
Urmare lucrărilor efectuate, biserica a fost miruită cu Sfântul şi Marele Mir atât în exterior, cât şi în interior, a fost sfinţită pictura, iconostasul şi pictura de pe el, au fost introduse în piciorul Sfintei Mese bucăţi din Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici (în acest caz de la Niculiţel) şi Documentul de Sfinţire, introduse în tub de oţel inoxidabil, pus apoi pe pat de nisip fin şi foarte uscat, ca să nu se deterioreze şi dăinuie peste sute şi chiar mii de ani, Sfânta Masă a fost spălată cu aghiazmă şi apă de trandafiri, iar în cele patru colţuri ale Sfintei Mese au fost puse icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti, executate din granit, tot pentru a dăinui timp îndelungat şi ca să nu se şteargă conţinutul icoanei. Tubul de oţel inox şi icoanele au fost sigilate cu ceară topită, peste care a fost scrisă mo­nograma Mântuitorului.
Apoi, Sfânta Masă a fost pregătită pentru slujire: s-au aşternut pe ea veşmintele care o acoperă, iar pe ea au fost puse Sfântul Chivot, Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, candela aprinsă, două cruci de binecuvântare, două sfeştnice, iar în spatele Sfintei Mese Crucea cea Mare, încât Sfânta Liturghie să poată fi săvârşită în oricare zi de acum înainte.
Cu ocazia târnosirii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dăruit bisericii, alături de hramul istoric, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, şi un hram nou, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Distincţii

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a hirotesit pe preotul paroh Mircea Laza întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce, pentru multele lucrări pe care le-a efectuat în cei patru ani de când este în această parohie, biserica schimbându-şi total înfăţişarea.
Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, tot pentru lucrările care s-au făcut la biserică.
Primarul Ioan Stegeran a primit Medalia Oma­gială „Justinian Arhiepiscopul”, pentru sprijinirea tuturor bisericilor din comuna pe care o conduce.
Ştefan Pop, om de afaceri din comună, fost viceprimar, care a sprijinit biserica din Sârbi, precum şi lucrările la bisericile din comună, efectuate de-a lungul timpului, a fost distins cu Ordinul Omagial „Justinian Arhiepiscopul”.
Cântăreţul bisericesc Gheorghe Covaciu a fost distins cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.
Diplome omagiale au primit binefăcătorii Viorel Greţieş, Marcel Greţieş, Florin Crişan, Nicolae Vanciu, Dacian Arnăuţ şi pictorul bisericesc Mihai Pascariu.
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.