Știința Explorări Baia Mare s-a reunit, la începutul săptămânii trecute (2 august), în vederea pregătirii unui nou sezon competițional, prima săptămână fiind dedicată pentru reacomodarea la efort, sens în care ședințele de antrenament s-au desfășurat în aer liber.
De luni (9 august), formația antrenată de Marius Botea a trecut în sală, tehnician care are la dispoziție 10 jucători. Față de stagiunea trecută, Marius Botea are parte de încă un ajutor în staff-ul tehnic, Sorin Pop revenind acasă după periplul de un sezon la SCM Zalău, echipă cu care a devenit vicecampion din postura de antrenor principal. Salutăm și noi revenirea lui Sorin și sperăm ca împreună cu restul colegilor Știința Explorări să aibă parte de un sezon mai productiv comparativ cu precedentul.
Singurul transfer soluționat, cel puțin până în momentul de față, este cel al băimăreanului Mihai Tarța, cel care a părăsit SCM Zalău și a preferat să vină acasă. Pentru a compune un lot echilibrat, Știința Explorări mai ia în calcul să transfere un ridicător, un centru și un trăgător secund, și probabil în perioada următoare formația lui Marius Botea va găsi soluțiile și pentru acoperirea acestor posturi.
Dragoș Răileanu (retras), Robert Țuțea (s-a renunțat la serviciile lui) și Andrei Butnaru (transferat la Arcada Galați) sunt jucătorii care nu mai fac parte din lotul pentru campionatul 2021-2022, iar pe această cale clubul le mulțumește pentru contribuția adusă la rezultatele echipei.
10 jucători se pregătesc în acest moment sub comanda lui Marius Botea și a staff-ului său: Eduard Catrina, Marius Cheagă, Sorin Dragomir, Mihnea Talpă, Cristian Badea, Vivian Aldea, Dan Silvășan-Pașca, Andrei Crișan, Adrian Săvoiu și Mihai Tarța.
Din cauza bugetului auster, Știința Explorări nu-și permite să efectueze un stagiu de pregătire la munte, astfel că ședintele de antrenament vor fi efectuate doar pe plan local. De asemenea, urmează să fie stabilite și programul jocurilor de verificare și a turneelor la care va participa Știința Explorări înaintea debutului în noul sezon.






























