Comuna Giulești a finalizat grădinița de la Berbești, plus două terenuri de sport, dar și podul spre satul Mănăstirea. În curs sunt rețele de apă și de canalizare la Giulești, 60% făcute, o canalizare la Berbești și Ferești făcută 95%, un cămin cultural făcut 40%.
Încep de asemenea, spune viceprimarul Ștefan Codrea, lucrări de reabilitare a blocului din centrul administrativ, singura clădire rămasă nemodernizată. Se pregătesc pentru a fi depuse proiecte de aducțiune gaz, reabilitarea școlii din Berbești, un dispensar nou în același sat, plus modernizări de străzi, în urma lucrărilor de apă-canal.





























