Sprijin activ pentru comunitatea locală prin acțiunea de screening din campania Zilele HELENA pentru sănătate

0
75

În perioada 3-18 septembrie 2021 au loc Zilele HELENA pentru sănătate, o campanie care încorporează o serie de acțiuni ale Fundației Farmacist Elena Pop, divizia de responsabilitate socială a Companiei Farmaceutice AC HELCOR.

De-a lungul timpului, Fundația Farmacist Elena Pop a continuat propagarea celor 5 valori –  sănătate, știință, educație, excelență, caritate – concretizate în ultimul an în acțiuni de: Susținere a actualilor și viitorilor profesioniști din domeniul sănătății ce dovedesc excelență.

Astfel, în cadrul Galei Elitelor Medicale 2021 – Baia Mare, au fost premiați cu burse de excelență cei mai buni studenți din Baia Mare: Bursa de excelență „Dr. Pop Coriolan”, pentru cel mai bun student la Medicină (an V, Baia Mare, centrul universitar Cluj-Napoca)
Bursa de excelență „Farm. Pr. Elena Pop”, pentru cel mai bun student la Farmacie (an  IV, Baia Mare, centrul universitar Cluj-Napoca).

Susținere a performanței sportive – prin sprijinirea organizării Campionatului Național de scrimă pentru copii – Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca)

Dintre acțiunile desfășurate cu susținerea Fundației Farmacist Elena Pop amintim:

Screening și prevenție. Sănătatea fiecăruia dintre noi începe cu un stil de viață sănătos și cu vizita regulată la medic, precum și cu o informare mai bună cu privire la anumite boli cronice.

În perioada 14-16 septembrie 2019, Fundația Farmacist Elena Pop, în colaborare cu farmacia Helena și Compania Farmaceutică AC HELCOR a facilitat accesul populației la serviciile preventive de screening.

Astfel, comunitatea locală a putut beneficia gratuit, în Farmacia HELENA, de măsurarea tensiunii arteriale, glicemiei, colesterolului, trigliceridelor, a saturației de oxigen din sânge și a greutății corporale.

Susținerea categoriilor vulnerabile, prin implicarea în două proiecte:

Bunicii Noștri (prin intermediul Asociației Seneca) – sprijinim vârstnicii singuri din județul Maramureș, care nu mai beneficiază de sprijinul familiei.

Hope&Homes for Children – prin care oferim sprijin tinerilor din Maramureș care au ieșit din sistemul de asistență socială și au nevoie de susținere în perioada de integrare profesională.

Cu fiecare proiect încheiat, Fundația Farmacist Elena Pop continuă misiunea pe care o are ca, prin forțe proprii, prin cunoaștere, străduință, excelență profesională și viziune să rămână un pilon de referință în producția de medicamente și servicii pentru sănătate în România, dar și pentru a mulțumi mereu deschizătorului de drumuri din această parte a țării și în acest domeniu atât de riguros, cea care a avut această viziune, doamnei farmacist Elena Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.