Iacob Oniga, supărat pentru că “Guvernul îngroapă cultura”

0
200

Lansare de carte în stradă
Scriitorul Iacob Oniga ar fi trebuit să îşi lanseze în 22 septembrie, noul volum de poezii, „Trăiri uitate pe raftul vieții”. Evenimentul a fost programat la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, dar a fost “amânat” din cauza regulilor restrictive stabilite printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș.
În semn de protest, Iacob Oniga s-a îmbrăcat în negru şi şi-a expus pe o bancă în faţa instituţiei de cultură, cărţile şi afişul lansării. În acest context, autorul volumului de poezii şi-a exprimat supărarea faţă de faptul că “Guvernul României prin autoritățile locale pune cruce, adică înmormântează și actele de cultură, atâtea câte au mai rămas”. “Interesant că, în seara acestei date, în momentele în care scriu aceste rânduri, în Sala Sporturilor din Baia Mare se desfășoară o gală de lupte unde participă sute de persoane, iar din imaginile televizate nu se prea văd măști. O mască totală poartă doar autoritățile locale și județene care interzic doar activitățile care nu le aduc venit. Ce dacă avem mii de analfabeți funcționali? Uite cu ce se laudă guvernanții României!”, a scris pe pagina sa de socializare, Iacob Oniga. Cum strada are alte reguli, lumea dornică de citit a fost prezentă la manifestare, ocazie cu care a achiziționat cărți cu autograf și s-au purtat discuții privind soarta țării și despre indiferența guvernului și parlamentului față de tot ceea ce înseamnă spiritul și sufletul românesc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.