4 octombrie este declarată ca fiind Ziua Mondială a Animalelor, zi sărbătorită din anul 1931, la inițiativa scriitorului și publicistului german Heinrich Zimmermann, un apărător înfocat al drepturilor animalelor. Această necesitate de a recunoaște și de a trage un semnal de alarmă la nivel mondial în privința ocrotirii necuvântătoarelor a izvorât din studiile și statisticile alarmante în privința dispariției unui număr impresionant de animale.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Secția pentru copii, a marcat evenimentul printr-o întâlnire cu elevii clasei a III-a A, prof. Maria Mihnea, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. Măndița Baias), activitatea constând în prezentarea expozițiilor de carte: „În lumea animalelor mari și mici”, expoziție de carte cu caracter enciclopedic și „Animalele și sunetele naturii”, expoziție de carte cu sunet, din care copiii au aflat despre biodiversitatea planetei, despre diversitatea animalelor și rolul acestora în echilibrul biosferei și multe lucruri neștiute despre animalele sălbatice, domestice, animalele dispărute sau cele pe cale de dispariție. Copiii sunt cei mai importanți iubitori ai animalelor, ei reprezentând speranța și viitorul acestei planete. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea expozițiilor găzduite de bibliotecă în această perioadă. (o.m.)


























