O maramureșeancă – primul judecător român din Italia

0
182

Cu o firească prudență primesc știrile care pretind întăietate, care răstoarnă recorduri, pun omenirea pe jar sau anunță apocalipse. Cultivarea hiperbolei pe toate drumurile face parte din nevoia de exagerare a lumii în care trăim. Adică pe tronul adevărului stă altcineva. Se face o voită confuzie între realitate și imaginar. De aceea, când am citit știrea că o tânără din Maramureș, Oana Andreea Mecleș, din Vișeul de Sus, a devenit primul judecător român din Italia, am trecut la cercetarea cu atenție a sursei. Mi s-a părut credibil un interviu, însoțit de fotografii, publicat în Gazeta românească, din Roma, realizat de Crina Suceveanu. Apoi, evenimentul a fost confirmat și de vișeuani. În interviul amintit, judecătoarea reface traseul devenirii unui tânăr maramureșean spre împlinire într-o țară străină. Ea declară pentru cititorii italieni: „Vișeul de Sus este un mic oră­șel din România, cu puține oportunițăți. Eu provin dintr-o familie simplă, tatăl meu era mecanic de mină, iar mama, vânzătoare la un magazin. După închiderea minei, unde lucra tata, acesta a decis, prin anul 2000, să-și încerce norocul la Torino. După aceea, l-a urmat și mama. Eu și cu fratele meu am rămas în grija bunicii. Dorul de părinți a devenit apăsător. Așa că, în 2002, am ajuns în Italia, întâi în vizită, și pe urmă am decis să rămân lângă părinți.”
Este un interviu care relevă condițiile ce au trebuit învinse pentru urcarea muntelui. Când a ajuns la Torino, la vârsta liceului, nu știa un cuvânt în italiană. La școală învăța pe de rost, fără să înțeleagă nimic. Cu ajutorul unui dicționar, deslușea înțelesul cuvintelor. A fost tenace întru reușită. După primele rezultate, cu nenumărate sacrificii, dorința de a deveni cineva în viață era tot mai acerbă. Dorea să demon­streze că o româncă, într-o țară străină, poate reuși. Urmează cursurile unui liceu economic. Era singurul român din clasă, dar a atras și alți tineri români spre învățătură. Îi surâdea să ajungă avocat, pentru autonomia meseriei, dar și pentru a ajuta oamenii care întâmpină diferite probleme juridice. Ea însăși a dezvăluit despre exigențele de a fi student în Italia. Cu hotărâre și abnegație a învins multe dificultăți.
Acum este licențiată a Universității din Torino, cu o lucrare în drept comercial. A fost printre cei mai buni absolvenți ai anului. În ultimul an de facultate a făcut practică la Procuratura din cadrul Tribunalului din Torino. Într-un interviu acordat cotidianului La Republica, pe când era în primul an de facultate, mărturisea că visează să devină primul magistrat italian, născut în România. Visul i s-a îndeplinit. De 20 de ani locuiește în Italia și este primul membru al familiei care a terminat o facultate. Este perfect integrată în societatea italiană. Oana Andreea Mecleș este partea frumoasă a imigrației românești, care a dovedit că poate fi în rând cu lumea bună. Mă gândesc la o atitudine ciudată a lui Matteo Salvini, vicepremier și ministru de interne al Italiei, care a acuzat România că trimite sclavi în Europa, cerând măsuri pentru limitarea imi­grației. Evident, fenomenul este complex, dar nu trebuie să uităm în ce lume trăim.
Oana Maria Mecleș, maramureșeanca din Vișeul de Sus, primul magistrat român din Italia, ne arată că există printre cei plecați din țară minți sclipitoare, care pot învinge dificultățile vieții într-o lume nouă. Sunt convins că mai sunt mulți români de succes în alte țări ale lumii. Presa torineză a decupat-o pe Oana ca exponent al învingătorilor. Ea va lucra la Curtea de la Cuneo, ca magistrat de supraveghere. Ca maramureșean, mă bucur că Oana Andreea a schimbat imaginea României în Italia. Succes în magistratura italiană! Și s-auzim de bine și dreptate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.