Asistenţă spirituală pentru vârstnicii din Hărniceşti şi Deseşti

0
101

Vârstnicii din satele Hărniceşti şi Deseşti au primit zilele acestea vizita reprezentanţilor Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
“Credem cu tărie că printr-o implicare activă în treburile zilnice, prin sfaturi și povețe duhovnicești, prin rugăciune și comuniune, precum și prin supravegherea stării de sănătate, viața celor implicați în proiect va fi mai bună. Le ascultăm poveștile de viață, iar prin momentele petrecute împreună încercăm să alungăm tristețea singurătății, măcar pentru câteva ore. Ne îngrijim de cele sufletești, dar și de cele trupești. Fiecare ființă vie este chipul lui Dumnezeu și are dreptul la condiții decente de trai”, au precizat reprezentanţii episcopiei. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului este partener, alături de parohia Ortodoxă Desești în calitate de beneficiar și asociațiile Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul și Vis Juventum, în proiectul ,,Biserica alături de comunitățile marginalizate din teritoriul GAL Mara Gutâi”. Aceste acțiuni se derulează în cadrul subactivității 2.2. Furnizarea de servicii sociale comunitare pentru 60 de persoane vârst­nice aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.