Istoria mai are obiceiul să ațipească și să uite de evenimentele și personajele care îi țes alcătuirea. De aceea este nevoie de veghetori ai somnului ei ca să o trezească, să o întoarcă cu fața spre lume. Adică să-i cunoaștem și părțile uitate. Un asemenea rol de luminare și l-a luat jurnalista Adriana Zaharia, istoric, doctorand, cu o lucrare despre dr. Vasile Lucaciu. Recent ne-a dăruit o carte, de mare folos pentru istorici și cititori, despre fratele mai mic al Leului de la Șișești, Constantin Lucaciu, o personalitate emblematică pentru epoca în care a trăit. S-a născut în 1860, la Baia Mare. Tatăl său, Mihail, era învățător la școala primară greco-catolică de aici. A urmat liceul la Baia Mare. Studii teologice la Gherla. În 1886 este hirotonit preot și a slujit alături de fratele Vasile la Șișești până în 1892, când a primit parohie la Iojib.
Tânăra cercetătoare a șters praful de pe importante documente din arhive și a alcătuit lucrarea „Constantin Lucaciu – o figură istorică necunoscută” (Editurile „Solstițiu” și „Școala Ardeleană”, 2021) pentru a întrupa în cuvinte personalitatea unui preot de țară, din acea vreme, cu rosturi importante în evenimente care ne-au marcat istoria. Cartea Adrianei Zaharia ne oferă două daruri de mare preț: portretul unui personaj deloc secundar, fără complexe în fața marelui său frate, dar și lucrarea lui Constantin Lucaciu – „Biserica, Școala și Armata”(1915), care revede lumina tiparului după un veac și mai bine. D. Păcuraru, în postfață, o apreciază ca „o analiză încă actuală, bazată pe o cunoaștere în profunzime a contextului istoric general european, a culturii celor trei provincii românești, a spiritului și psihologiei poporului român, aflat mereu sub presiunea culturală, agresiv-naționalistă, a vecinilor din toate cele patru puncte cardinale și, uneori, chiar din interior.”
Am citit cartea cu emoția celui care știa că personajul a existat, dar nu îi cunoșteam icoana. Da, am avut o revelație a lecturii. Neștiutul de care eram locuit s-a limpezit prin inteligenta descifrare a presei, maghiare și românești, care a fost extrem de atentă la prezența lui Constantin Lucaciu în vâltoarea vremii. Nu încape, în locul strâmt al acestor rânduri, dimensiunea complexă a personalității preotului, cuprinsă în această carte unică în felul ei. El face parte din galeria de preoți și învățători ardeleni care, cu jertfă și luciditate, au pregătit împlinirea unității naționale. Autoarea face apel la documentul de presă, de limbă maghiară și română, ce a ilustrat, cu patimă ori sinceritate, mersul evenimentelor, dar și gândirea personalităților care au provocat epoca. De pildă, este redat articolul care descrie călătoria dr. Vasile Lucaciu din Baia Mare la închisoarea din Seghedin.
Se precizează că „fratele popii, Constantin Lucaciu, și acoliții lui i-au fanatizaţi în așa măsură pe șișeșteni, încât au vrut să-și acompanieze preotul la Seghedin.” Niște grupuri mai mici au așteptat trenul la Tăuți, Cicârlău și Seini. Constantin Lucaciu descrie condițiile inumane la care era supus fratele său Vasile în închisoarea din Sătmar. Multe articole de presă scriu despre implicarea lui Constantin în alegerile din localitățile din zonă, cu tensiuni „între maghiarime și românime”, cum apreciază ziarul „Budapesti Hirlap”, comentând alegerile de la Carei. Părintele Constantin Lucaciu a avut parte și de un proces de agitație, “la care au participat lume multă de Români, dame, domni și țărani. Acuzatul și apărătorul său au susținut drepturile limbii românești cu multă tărie”, scrie publicația „Tribuna” din Arad.
La adunarea Reuniunii învățătorilor din Sătmar-Ugocea, de la Baia Mare, Constantin Lucaciu, președintele Reuniunii, ține o cuvântare memorabilă. Fiind îngrijorat că „ne pier cântecele și doinele străbune, ni se șterge slova cărților bătrâne și ni se pocește graiul dulce și clasic”, îndeamnă dascălii și preoții să răspundă chemării lor. Articolele de presă, scoase la lumină de Adriana Zaharia, sunt prețioase documente istorice. Și subiectivismul, cu care sunt ornate unele dintre ele, aparține istoriei. Mai aflăm despre decizia Sinodului protopopesc greco-catolic din Baia Mare, prin care frații Lucaciu sunt șterși din rândul preoților „deoarece au plecat încă la izbucnirea războiului mondial în România, unde au instigat împotriva statului maghiar.”
Ziarul „Szamos” din Satu Mare creionează portretul lui Constantin Lucaciu, preot român din Craidorolț. Figura lui impunătoare îi amintește reporterului „de cardinalii evului mediu și de portretele unor personaje celebre în robă, care rezolvau soarta patriei lor. De atunci ne-a captat atenția Constantin Lucaciu.” În 1919, intră în Parlamentul României. Se stinge din viață în 21 mai 1920. Eroul Adrianei Zaharia a fost un memorandist înfocat, dedicat cauzei românilor ardeleni alături de mari figuri istorice ale acelui timp: George Pop de Băsești, Teodor Mihali, Aurel Lazăr, Octavian Goga, Iuliu Coroianu și mai ales de fratele său, dr. Vasile Lucaciu.
Această carte se cerea scrisă, deoarece în preajma faimei Leului de la Șișești, și chiar a fiului său Epaminonda, era un spațiu gol, care striga întruparea. Un paradox. Golul de care vorbeam era ascuns prin arhive și biblioteci. Acum a primit botezul intrării în lume, vestala inspirată și truditoare numindu-se Adriana Zaharia. Care ne-a făcut un dar de preț. Și așa se poate trezi istoria din ațipire. De acum, Constantin Lucaciu nu mai este o figură istorică necunoscută. Îi doresc Adrianei Zaharia spor la muncă, inspirație și răbdare pentru a împlini cărțile despre triada patrioților din dinastia Lucăcenilor: Vasile, Constantin și Epaminonda. Frumoasă, necesară și curajoasă aventură!
