O rugăciune pentru Marcel Petrișor

0
97

În ziua de astăzi suntem martori la morți bruște, vieți frânte pe neașteptate, stingeri misterioase, care ne descumpănesc firea, echilibrul cotidianului. Dar sunt și morți firești, care vin că trebuie să vină. Că asta-i rânduiala firească a lumii. Așa am aflat de trecerea la cele veșnice a scriitorului Marcel Petrișor, la vârsta de 91 de ani. Cine a fost Marcel Petrișor? A fost un Patriarh al Demnității Românești, un simbol al suferinței, un mărturisitor al închisorilor. S-a născut în satul Ocișor din Apuseni, într-o familie de învățători, cu bunic și străbunic preoți. Părinții l-ar fi dorit medic, dar el a ales filosofia. În studenție a fost arestat și condamnat la trei ani de închisoare, pentru un motiv absurd; îi împrumutase cartela de cantină poetului Ovidiu Cotruș, căutat de Securitate. În primul an după eliberarea din detenție, a încercat să organizeze o manifestație pentru a se solidariza cu revoluția anticomunistă din Ungaria. De data asta va fi condamnat la moarte, sentință comutată ulterior în închisoare pe viață.
În acel lot era și scriitorul născut în Sighetul Marmației, Alexandru Ivasiuc. A fost purtat prin închisorile și în centrele de detenție de la Jilava, Aiud, Baia Sprie, Gherla, Dej. Va fi eliberat în 1964, odată cu grațierea tuturor deținuților politici. În cei 13 ani de închisoare a stat în celule cu reprezentanți de frunte ai aristocrației spirituale a României interbelice. Așa a împărțit suferința cu Dumitru Stăniloaie, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ernest Bernea, Sandu Tudor, Alexandru Ivasiuc, prințul Ghyka, Bartolomeu Anania, Gheor­ghe Calciu, ori Petre Țuțea. Îmi aduc aminte că l-am întâlnit în câteva rânduri, în studenția mea bucureșteană, la o masă de la Uniunea Scriitorilor, cu Petre Țuțea, Gheorghe Pituț, Ion Lăncrănjan, Mircea Micu.
Despre Petre Țuțea a scris și o carte, pe care l-a numit sacerdotul fără parohie. Cum nu a mai putut urma Facultatea de Filosofie, s-a înscris la Litere și a fost toată viața profesor de liceu în București. În vremea din urmă, a predat și la Facultăți din țară. El rămâne un prolific și profund scriitor. În cărțile sale evocă o lume românească fabuloasă, încărcată de legende și mituri, cu întâmplări fantastice și eroi adevărați, alături de personaje obișnuite și obiceiuri cotidiene. Dar rămâne unul din marii mărturisitori ai suferinței pentru crez. A fost căsătorit cu Dana Konya, descendentă a lui Iacob Negruzzi, cu care a format un celebru cuplu al armoniei. După vizita președintelui francez, Charles de Gaulle, în România, 1968, acesta a putut să-și viziteze rudele în Franța, ajungând și în mediile intelectuale franceze, unde a fost apreciat în mod deosebit.
După cum spuneam, el rămâne unul dintre cei mai cunoscuți memorialiști ai închisorilor comuniste. Cum este volumul „Cumplite încercări, Doamne!”, o tulburătoare mărturisire despre credința interzisă, dar și despre demnitate. Aici am citit evocări cutremurătoare, scene la care a fost martor. Cum este aceasta: „Ivasiuc fusese călcat în picioare și lovit în cap cu bâtele, până când își pierduse cunoștința. Părea un șomoiog de zdrențe care sângerează. Fața lui era carne vie, sângera abundent.” Dacă pe unii durerea îi înnegrește, pe el l-a iluminat. A ieșit din închisoare mai puternic în credință, mai profund în înțelegerea rugăciunii. Acolo, în celulă, rugăciunea lui Iisus era flacăra la care se încălzea sufletul deținuților politici, mulți dintre ei devenind sfinți ai închisorilor.
Preotul duhovnic al lui Marcel Petrișor, părintele Daniel Benga, a mărturisit episoade despre omul căruia i-a îngrijit sufletul. Dacă toată lumea se plânge de ceva în România, pe acest om minunat nu l-a auzit nimeni să se plângă de ceva. Pentru el, lucrurile erau simple, frumoase și adevărate. Părintele Benga crede că în privința rugăciunii și a credinței, Marcel Petrișor rămâne un ethos creștin ortodox românesc, un mod de a fi și a trăi frumos, un fel de a trăi în comuniune cu principiile morale. El face parte dintre acei mărturisitori ai credinței, pentru care creștinismul este o măreție a iubirii, iar alături a pus și țara. Credea cu toată ființa că: „Fără iubire lumea este un iad!”
A consemnat multe întâmplări petrecute cu Petre Țuțea. Când a fost eliberat din închisoare, Țuțea a primit voie să spună câteva cuvinte. Așa, scurtul discurs cuprinde și această suplă idee: „Suferința neamului meu este mersul lui Dumnezeu pe pământ!”, iar „O căruță de țărani a ținut în șah istoria.” Da, cărțile lui Marcel Petrișor sunt și o rugăciune pentru suferință și demnitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.