Administrația locală din Recea a implementat un proiect de consolidare a economiei sociale în comună, prin care peste 20 de tineri antreprenori au primit câte 100.000 de euro, bani europeni nerambursabili, pentru a-și deschide o afacere.
Acum a venit rândul culegerii roadelor proiectului, așa că beneficiarii au început să-și inaugureze afacerile.
„Am asistat la recepția și punerea în practică a unui proiect de pe Consolidarea economiei sociale, finanțat de către Primăria Comunei Recea. Astfel, 21 de întreprinzători locali au primit câte 100.000 de euro pentru a-și dezvolta o afacere. În cazul de față este vorba despre un gater”, – a spus primarul Pavel Octavian.
Beneficiarii fondurilor nerambursabile se arată încântați că au reușit să-și deschidă o afacere și promit dezvoltarea cât mai rapidă.
„Am decis să deschid o afacere în industria lemnului așa că am achiziționat un gater care procesează bușteanul. Scoatem cherestea semifinită. Este un procedeu mai complicat, dar totodată foarte frumos. A fost un parcurs greu până acum, dar au meritat toate eforturile făcute. Inițial, totul a început sub formă de glumă, dar apoi am luat-o în serios. Am participat la foarte multe cursuri pentru antreprenori în întreprindere socială, după care am făcut un plan de afaceri, am participat la un concurs și am câștigat. A urmat finanțarea nerambursabilă din fonduri europene. În momentul de față avem cinci angajați, însă ne gândim să ne dezvoltăm și să creștem numărul lor în viitorul apropiat. Avem în plan și o extindere. Dorim să facem o mini-fabrică de europaleți, care să cuprindă și uscător de cherestea, dar să vedem mai întâi cum decurg lucrurile” – a spus Sorina, unul dintre beneficiarii proiectului implementat de primărie.
Ea nu este însă singurul antreprenor care și-a inaugurat afacerea în comună.































