O firmă din Turcia vrea să proiecteze drumul de mare viteză Baia Mare – Bistrița

0
667

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat firmele care au depus oferte în vederea elaborării studiului de fezabilitate la drumul de mare viteză Baia Mare – Bistrița. Termenul limită de înscriere pentru licitație a expirat în 22 noiembrie.
Tronsonul Baia Mare – Bistrița a mai fost lansat la licitație pentru elaborarea studiului de fezabilitate și în 2019. Licitația pentru șoseaua de mare viteză Baia Mare – Bistrița, cunoscută ca parte din Autostrada Nordului, a fost anulată după ce firma câștigătoare nu a depus în termen toate documentele impuse de legislație.
„Trei asocieri și un antreprenor unic au depus șase oferte până luni, 22 noiembrie – termenul limită – pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind cele două loturi ale Drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița, un contract estimat la 21,57 milioane de lei, fără TVA”, a anunțat Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, pentru Lotul 1, cuprins între Baia Mare și Dej, au depus oferte: o asociere de firme din Cluj, o firmă din Turcia, cu sediul central în Ankara și o asociere de firme din București.
Pentru Lotul 2, cuprins între Dej și Bistrița, și-au exprimat intenția de a participa la licitație trei ofertanți. Pentru fiecare lot în parte, durata contractului este de 18 luni de la data începerii acestuia. Potrivit CNAIR, pentru Studiul de Fezabilitate sunt alocate 14 luni, iar 4 luni sunt alocate pentru elaborarea documentației necesare licitării ulterioare a contractului de execuție a lucrărilor și pentru depunerea aplicației necesare finanțării din fonduri europene nerambursabile. Ofertele vor intra în analiza Comisiei de Evaluare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.