Din 1 ianuarie 2022, salariul minim va crește la 2.550 lei

0
28

Programul de guvernare, depus marți în Parlament de prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă, prevede creșterea salariului minim brut la valoarea de 2.550 lei din 1 ianuarie 2022, iar un angajat nu va mai putea să fie ținut pe salariul minim mai mult de doi ani.
Documentul menționează și limitarea duratei de aplicare a salariului minim pentru o persoană la maximum 24 de luni, timp în care angajatorul va beneficia de sprijin din partea statului pentru calificarea angajatului salarizat la nivelul salariului minim.
De asemenea, programul de guvernare prevede negocieri cu sindicatele și patronatele în vederea stabilirii unui mecanism predictibil de creștere a salariului minim pe economie.
În ceea ce privește alocațiile pentru copii, documentul prevede continuarea implementării etapelor de creștere a sumelor începând cu 1 ianuarie 2022, astfel:
– alocațiile pentru copii cu vârste între 0-2 ani și handicap vor crește la 600 lei
– alocația pentru copiii de peste 2 ani va crește la 243 lei.
Programul de guvernare mai prevede majorarea punctului de pensie la 1.586 lei, de la 1 ianuarie 2022.
Totodată, documentul prevede creșterea indemnizației sociale minime de la 800 la 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2022, și implementarea unor măsuri pentru susținerea pensionarilor cu venituri reduse pentru ca aceștia să poată depăși perioada de iarnă a anului 2022.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.