1 Decembrie, ziua astrală a românilor

0
91

Despre Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, despre destinul unor făuritori ai ei, am aflat, mai vibrant, pe când eram școlar, de la un bărbat din satul meu, Desești, prin intermediul unui cântec. Este vorba despre Aurel Făt, care se născuse în aria Leului de la Șișești. Ne primea cu drag în casa lui și ne povestea întâmplări istorice, neștiute de noi cei care-l ascultam. Cu Parasca, Luchiana, Andrei, pruncii lui, împărțeam școala, satul și sărbătorile creștine. Vocea unchiului Aurel modela colinzile, dar și celebra și dramatica „Doina lui Lucaciu.” O cânta așa ca pe Fisculaș. Plecând pe drumurile vieții, unde m-am luat și cu învățătura istoriei, când ajungeam la capitolul despre Marea Unire, îmi aminteam de temelia emoției zidite de unchiul Aurel. Acum, 1 Decembrie este Ziua Națională a României, a statului național unitar România.
Este necesar de știut că deciziile de Unire au fost luate de către adunări reprezentative: Sfatul Țării de la Chișinău, la 27 martie 1918, Congresul general al Bucovinei, de la Cernăuți, 28 noiembrie 1918, culminând cu Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie, care a pecetluit, prin reprezentanți îndreptățiți, Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu vechiul Regat. De ce s-au luptat cele mai luminoase minți pentru Unire? Nu numai românii, ci și cehii, slovacii, croații, polonezii, lituanienii, estonienii, bulgarii, sârbii și alții, au fost animați de a se întări în state naționale. Cum făcuseră francezii, spaniolii, ori englezii mai devreme. Elitele acestor nea­muri au înțeles că, fără un stat național, popoarele lor riscau să fie asimilate de imperiile hrăpărețe, deznaționalizate, sau să-și ia lumea în cap. Românii, până în 1859, aveau două state autonome, supuse Imperiului Otoman, restul fiind risipiți în Imperiul Țarist, ori în Imperiul Habsburgic.
Soluția era doar Unirea. Românii au mai învățat că fără sprijinul marilor puteri, efortul de unire din interior nu putea avea izbândă. Au făcut unirea în etape. Prima a fost unirea Moldovei cu Țara Românească, într-un stat numit oficial România. Apoi dobândirea independenței absolute a țării, unirea Dobrogei cu România și proclamarea țării drept regat. Apoi, participarea românilor, și a României, la Primul Război Mondial, unirea cu România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei și recunoașterea pe plan internațional a statului național român în granițele sale istorice. Marile puteri au semnat acte fundamentale la Conferința de Pace de la Paris, Tratatele speciale cu Austria, Bulgaria și Ungaria. Numai Rusia Sovietică, absentă de la conferința de pace, nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, dar au făcut-o în schimb statele occidentale.
Unii lideri maghiari și astăzi sfidează Unirea. Oricât vom căuta, în istoria românilor, o zi cu atâtea semnificații, precum 1 Decembrie, nu vom găsi. Drumul spre această împlinire a fost marcat de episoade încrâncenate. Cu mari răsturnări de situații. Academicianul Ioan Aurel Pop evocă un asemenea episod. În august 1916, România intra în luptă împotriva Austro-Ungariei cu gândul la eliberarea milioanelor de români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Decizia din Consiliul de Coroană nu a fost ușoară. Marele om politic Petre P. Carp, revoltat și mânios pe regele Ferdinand, când acesta și-a motivat opțiunea pentru Antanta (Franța, Anglia, Rusia), ca ostașii români să lupte în armata germană, i-a spus suveranului că face parte dintr-o dinastie germană, care are anumite interese de apărat.
Regele, supărat, dar lucid și ferm, a rostit aceste cuvinte memorabile, reamintite de academicianul Pop: „Domnule Carp, ați greșit când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conștiința mea, cele două interese se confundă. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să știți, d-le Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcut când ați făcut-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, regele Carol, să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională și revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o.”
Acestea sunt cuvinte urmate de fapte ale unui mare om de stat român, demne de reținut și demne de urmat și astăzi. Dragi cititori, mâine este Ziua Națională a României! Adică 1 Decembrie! Sunt documente din care reiese că majoritatea românilor, din provinciile amintite, au dorit Unirea cu România, că s-au exprimat ferm pentru a fi laolaltă, la nivelul exigențelor democratice de atunci. Ora astrală, pentru noi, a bătut și datorită declarației președintelui american Woodrow Wilson, din ianuarie 1918, care a venit în Europa cu aplicarea dreptului la autodeterminare. Declarația oficială a lui Wilson a fost un argument decisiv pentru unirea provinciilor istorice românești cu Regatul României. După cum ați putut constata și din acest text, Unirea este o îndelungată luptă făuritoare, o cucerire a dreptului natural de a fi în istorie, care se apără cu fiecare generație.
Mâine este Ziua Națională a statului național unitar român! Și se împlinesc 103 ani de la Ora astrală pentru toți românii! Bucurați-vă, fiecare în felul Dumneavoastră! Eu nu uit că am fost pătruns de fiorul spiritului de a fi laolaltă, de la un om al bisericii din Desești, care m-a pus în legătură cu istoria prin „Doina lui Lucaciu.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.