Maramureșul are mai multe sate „ascunse”, cu evident potențial turistic. Din păcate, cele mai multe dintre ele, în ciuda frumuseții, a ofertei naturale sau a tradițiilor, nu-și propun să ajungă valoroase turistic. Altele beneficiază enorm. Exemplele pozitive? Breb, Botiza, Poienile Izei. Contraexemplele? Toate satele de pe Culmea Prelucilor, dar și superbul Negreia, pe care l-am vizitat recent. Adăugăm la listă și Larga, cel ascuns bine-bine pe limita cu județul Bistrița-Năsăud!
Negreia
Începem însă cu poziția oficială a autorității locale despre sătuc. Primarul Mircea Tentiș din Șișești ne recunoaște tacit că oamenii nu prea vor străini, nu ar prea vinde terenuri, dar da, potențialul turistic e evident: „Satul e în dezvoltare, acum are și drumuri asfaltate. Are aproximativ 450 de locuitori, majoritatea fac naveta în Baia Mare, la fabrici. Da, țin la pământ localnicii, tot apar doritori de teren, dar nimeni n-ar prea vinde.
Chiar și așa, ar fi trei proiecte turistice acolo, cu pensiuni și un complex de case tradiționale”, spune edilul. Ce atuuri are satul? Tot el ne spune că ar fi șirul de cruci în piatră vulcanică a meșterului Gavril Cusco, dar și fața Mogoșei. Ce-am văzut noi la fața locului? În primul rând, drumul asfaltat te poartă spre o interesantă pășune bolovănoasă, parcă frământată. Pâraiele ce vin dinspre munte sunt toate manipulate, canalizate, suntem într-o zonă cu lipsă mare de apă. Încă de la intrare, constați că satul e cam pustiu. Care nu era plecat la serviciu, tăia porcul, erau 4-5 curți unde se lucra serios. Dar de-a lungul drumului, vezi deja statuetele, interesante, venite parcă din alte lumi. Cam din acel loc, începi să te minunezi de așezarea perfectă a satului. Dacă privești înapoi, ți se deschide la picioare tot Fisculașul, se vede până la fabrica de avioane de la Dumbrăvița, iar spre dreapta se vede Baia Mare cu simbolul său falic. 
Întorci capul și vezi că satul e așezat sub Mogoșa. Fiind spre sud, suntem de fapt pe „fața” muntelui, dar în realitate pe „spatele” lui, nu pe partea cu pârtii, turism, activitate. Tot aici avem stâncile stranii, dintre care iese în evidență una „cu nume frumos”, botezată P… calului nu degeaba. Aceeași rocă vulcanică.
Satul însă nu te atrage în mod deosebit. Oamenii își văd de treabă, nici nu ridică ochii din treabă. Încearcă să deschizi o discuție în două locuri, te lovești de muțenie și de suspiciune. Încă un rezultat al Pandemiei… Când, în sfârșit cineva vorbește cu tine, dialogul sună așa. „Bună ziua, pot să vă întreb câte ceva despre satul Dvs?/Da’ di ce? Io ce am de câștigat din asta? Dați bani? Da’ cu ce ne puteți ajuta pă noi? Da’ vrei să vinzi mașina? 
Cu cât o dai?” Și înțelegi de ce locul nu va deveni unul turistic, pentru că atunci când vorbești despre potențial, poate fi în paradis așezat, fără oameni ospitalieri, fără potențial uman. Sigur, din fundal am înțeles totuși că s-a făcut și anul acesta celebra lor horincă de coarne, ba primarul ne spune că se face acolo și horincă de cireșe. Ne întoarcem ușor dezamăgiți. Am găsit ceea ce NU căutam. Un sat frumos, ce s-a ascuns acolo de bunăvoie, ca Prelucile și nu e curios de ce se întâmplă în lumea de care a fugit. Revenim însă acolo la iarnă, căutăm altă presupusă atracție a locului. În aval de sat, pe un pârâu ce vine nervos de la munte, iarna în anume condiții, se petrece un fenomen natural superb. Așa că, primitor-neprimitor, revenim!!
Larga
Sătucul Larga aparține comunei Suciu de Sus. Are 140 de fumuri, cam 330 de locuitori, ne spune primarul comunei, Viorel Pașca. Da, populația e în scădere, au rămas în sat bătrânii, tinerii pleacă unde văd cu ochii. Se vede pe casele noi făcute din truda de peste țări și mări. Oamenii plantează cartofi și porumb, țin animale, singura șansă de a le valorifica este unica firmă din sat, cea care colectează lapte și face brânzeturi. Și tot primarul ne spune că a făcut o promisiune de care tare ar vrea să se țină, să asfalteze drumul spre cătunul Molișet din județul vecin, Bistrița-Năsăud. Altă trecere între județe, a doua de pe teritoriul acestei comune!! „Am pietruit drumul, e pregătit pentru asfaltare. S-a mai stricat, dar îl facem. Am mai avea încă 1,4 kilometri de asfaltat să facem legătura, peste deal. Se circulă și acum cu mașini mici, dar aș vrea să asfaltez, cât de repede!”, spune el. Purcedem la drum. Din Suciu, facem dreapta, traversăm cel mai nervos afluent al Lăpușului, format din văile Minghet și a Brazilor, ce vin de sus din Țibleș. Începem să vedem case vechi, părăsite… inclusiv una ce poate intra în topul celor mai mici din Maramureș, cam de 3-4 metri, cu ușă, ferestre, ba și cu perdele! Satul, mărunțel. În centru, bisericuță mică de lemn, alta mare, un magazin și da, firma cu pricina. Povestim cu o femeie care ne confirmă tot ceea ce ne-a spus primarul și ne îndeamnă să încercăm să trecem spre Molișet, fie și numai pentru peisaj. Am mers și a meritat! Urci fix pe limita dintre județe, ți se deschide o lume. Petice superbe de pădure, de pășune, ninse frumos, iar la picioare, de-o parte și de alta, sate în iarnă. Molișet pe de o parte, cătun frumos, dincoace Larga, la fel de frumos. Cu drumul promis, ba înțelegem că dincolo este și mănăstire, chiar ar putea deveni o atracție interesantă, pe de o parte un drum util, pe de alta șansa de a vedea sate neatinse de modernitate până la a-și pierde identitatea. Două sate frumoase, unul la doi pași de Baia Mare, altul ascuns între dealuri, pe limita cu județul vecin. Ambele uitate de lume, cu largul sprijin al locuitorilor de acolo care…asta or fi căutat, izolându-se!
