Zilele trecute, s-a circulat cu mare dificultate la traversarea Gutâiului pe la Budești – Cavnic. Evident, numai în zona pârtiilor. Salutară deschiderea sezonului de schi, salutăm și vadul bun și pasiunea pentru sportul nobil, dar ne întrebăm: acolo nu investește nimeni în parcări?
Am întrebat pasionați, care au schiat în Cehia, Austria și chiar Ucraina. Nu există așa ceva, sunt parcări cât terenul de fotbal. Aici, un sens al drumului era blocat de la coborâre, de la halda de steril din ultima curbă largă, până la ultima linie dreaptă de drum înainte de Logolda, spre disperarea polițiștilor ce se chinuiau să țină drumul deschis.
Poate bunul gospodar, ce-și face vara sanie și iarna car, trebuia să investească peste an în spații de parcare? Fie ele cu plată? Nu mai vorbim de iminența următorului val de coronavirus și de sutele de oameni de acolo, sunt aproape irelevante, în contextul dat.





























