Start la plata taxelor și impozitelor locale în Sighet

0
218

-reducere de 10% până în 31 martie –

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoștința cetățenilor faptul că taxele, impozitele, precum și amenzile pot fi achitate atât în format fizic, numerar sau cu cardul bancar, la casieria Primăriei – camera 12, cât și în format online pe site-ul web al Primăriei Sighetu Marmației.
Având în vedere contextul actual cauzat de pandemia COVID-19, în vederea evitării aglomerației la ghișeu, cetățenii municipiului Sighetu Marmației sunt îndemnați însă să opteze pentru achitarea taxelor, amenzilor și impozitelor folosind sistemul electronic de plată. Pentru plata în format fizic, casieria este deschisă de luni până joi, în intervalul orar 8:00 – 15:45 și vineri în intervalul orar 8:00 – 13:00, relația cu publicul fiind asigurată de inspectorii Direcției Venituri, zilnic în intervalul orar 8:00 – 12:00, începând de joi, 6 ianuarie 2022. De asemenea, contribuabilii care achită integral sumele datorate bugetului local până la data de 31 martie 2022, inclusiv, beneficiază de o bonificație de 10% din cuantumul impozitului pe clădiri, teren și mijloace de transport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.