Serviciul SMS 113 este soluția implementată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de auz și/sau vorbire care au nevoie de ajutorul agențiilor de intervenție (Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont).
Persoanele cu dizabilități de auz și/sau vorbire pot să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgență. Acestea pot să folosească numărul 113 doar după o înregistrare prealabilă a propriului număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgență.
Aveți posibilitatea să vă înregistrați în trei moduri: Prin depunerea documentelor de înregistrare la birourile temporare de asistență la înregistrare sau la unul dintre sediile Serviciului de Telecomunicații Speciale din țară; Prin transmiterea prin poștă a documentelor de înregistrare, la adresa: Splaiul Independenței nr. 323A, sector 6, București.
Documente necesare înregistrării: Cerere de înregistrare; Copia actului de identitate sau al reprezentantului legal; Copiile actelor care atestă dizabilitatea; Copia documentului care atestă calitatea de reprezentant legal, dacă este cazul.
Pentru înscrierea la sedii/birouri temporare sau prin poștă: Solicitați un exemplar al cererii de înscriere la unul dintre sediile Serviciului de Telecomunicații Speciale sau la birourile temporare de asistență la înscriere; Completați și semnați această cerere; Anexați copiile documentelor specificate mai sus; Introduceți documentele într-un plic, sigilați-I și trimiteți-I Serviciului de Telecomunicații Speciale prin una dintre cele două metode anterior. Constituie contravenții apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, faptele fiind sancționate cu amendă de la 500 la 1.000 lei.